Două zile ne mai despart de cel mai important duel al campionatului, din perspectiva suporterilor. Este vorba, evident, despre meciul cu Rapid, care va avea loc pe noul stadion Giulești, aceasta fiind de altfel prima vizită a Bătrânei Doamne în noua casă a Rapidului. Nu doar casa e nouă ci și atmosfera și ambițiile „vișiniilor“ sunt împrospătate, astfel că, din punct de vedere al unui analist neutru, e clar că echipa gazdă pornește cu prima șansă. Este de știut însă că fanii UTA-ei nu acceptă insuccesul în fața acestui adversar, astfel că Ilie Poenaru trebuie să găsească formula și mijloacele care să funcționeze sâmbătă seara: „E un meci cu conotații aparte dată fiind rivalitatea, băieții știu foarte bine ce înseamnă un meci cu Rapid și ne dorim foarte mult să câștigăm. Inclusiv jucătorii noi au aflat, le-au transmis colegii lor, eu la rândul meu le-am prezentat imagini motivaționale. Suntem într-o creștere vizibilă din punct de vedere tehnic, tactic, ca atitudine și din perspectiva ultimului rezultat iar asta ne dă tot dreptul să mergem încrezători, să facem un meci frumos, într-o atmosferă frumoasă, la o oră de Champions League. Chiar dacă întâlnim o echipă bună, în care s-a investit foarte mult în ultimul timp și care, tacit, cred că își propune mai mult decât play-off-ul, noi avem un lot echilibrat, care începe să se omogenizeze și să arate din ce în ce mai bine“ a declarat antrenorul UTA-ei.

Trebuie să avem tupeu

Fără a intra în amănunte de ordin tactic, nelalocul lor înainte de meci, Poenaru a explicat în mare care sunt atu-urile adversarului dar și ce trebuie să facă echipa sa pentru a ieși învingătoare: „Este o presiune foarte mare care se creează în stadion, au un public numeros și o galerie care-i susține necondiționat dar același lucru se întâmplă și la noi, așa că ar trebui să fim obișnuiți cu această atmosferă. Nu trebuie să ne fie teamă de nimic dar trebuie să fim atenți și organizați. Au un joc consistent de posesie, stau foarte bine în atac pozițional și au în toate compartimente, în zona mingii, jucători capabili să vină cu o realizare. Trebuie să ne dublăm foarte bine și să micșorăm distanțele. Avem nevoie și de tupeul acela fotbalistic prin care să ne punem amprenta asupra jocului și să luăm cele trei puncte. Ei vin după un eșec în fața Petrolului și e clar că se simt răniți și vor face orice să câștige. Totul va depinde de fiecare cum gestionăm anumite momente ale jocului și situațiile de unu contra unu pentru că acolo se face diferența. Cine este mai concentrat în a lua deciziile cele mai bune, atât în apărare cât și în ofensivă, acela va avea de câștigat.“

UTA merge în Giulești având toți jucătorii sănătoși și cu mintea la meci

Din fericire echipa noastră nu are probleme de lot (aici îl excludem evident pe Aly Abeid care abia a sosit ieri la Arad). Erico este complet recuperat iar Batha și Dobrescu au scăpat de suspendări (ultimului, suspendarea inițială de două etape, i-a fost redusă în mod logic la una singură). Poenaru este mulțumit de asemenea de faptul că, din punctul lui de vedere, și-a recuperat mental jucătorii care avea probleme pe acest palier. Ubbink a fost mult timp cu gândul mai mult la un transfer la Universitatea Craiova, Batha a părut frustrat și nervos, fond pe care a luat cartonaș galben în fiecare meci, iar Keserü a reprezentat până acum cea mai mare dezamăgire a suporterilor, atât ca joc dar și din punct de vedere al atitudinii din teren.

Iată cum a detaliat antrenorul Bătrânei Doamne situația celor trei: „Am avut discuții indviduale cu toți și ei în acest moment sunt bine. Le-am cerut să își spună of-urile, e clar că discuțiile au fost diferite pentru că și situațiile sunt diferite. Desley, din punctul meu de vedere, a intrat bine în meciul cu Clujul, a fost disponibil la efort iar tehnic și tactic a făcut ce i-am cerut. A înțeles situația lui exactă, este conectat aici și dă 100% pentru echipă. Batha a avut o perioadă mai nefastă, în sensul în care nu ne ieșea jocul și îl știm cu toții, el este foarte inimos, dar am încercat să îl ponderez în agresivitatea sa, explicându-i că este foarte util echipei prin ceea ce face dar trebuie să aibă constanță și echilibru. Claudiu la fel, a înțeles până la urmă că nu putea să dea cât și-a dorit. I-am și spus că abia de prin etapa a cincea va începe să aibă și ritm, își va găsi cadența și reperele. Când va reuși să marcheze va avea un deblocaj total și va fi acel Keserü despre care vorbeam înainte de a veni.“

Două dileme pentru primul 11: jucătorul „under“ și numărul 10. Ar putea avea ambele aceeași soluție?

Ținând cont de rezultatul ultimului meci dar și de evoluția individuală a jucătorilor, probabil că mare parte dintre titularii din partida de sâmbătă își vor păstra locurile în echipă. Ne referim aici la portar, la întreaga linie de apărare și la cei trei oameni care au ieșit în evidență în mod special, este vorba despre Cascini, Jobello și Postolachi.

Prima dilemă este cea legată de jucătorul „under“. Ținând cont de ceea ce am văzut în meciul cu U, Damian Isac are clar prima șansă în fața lui Raul Șteau doar că tânărul mijlocaș central a evoluat în locul lui Idriz Batha, care era suspendat. Ținând cont de statutul lui Batha, de discuția avută de antrenor cu jucătorul dar mai ales de specificul meciului din Giulești, este de anticipat că albanezul va fi alegerea lui Poenaru pe acel post atât de dificil. Însă, pentru Isac o variantă surpriză ar putea fi distribuirea sa în rol de număr 10, unul pe care a mai jucat. Ilie Poenaru nu exclude nici el această soluție: „Este posibil orice, depinde de cât de repede îmi arată că înțelege acea poziție. Isac deocamdată face bine ce face la mijlocul terenului. Nu a mai jucat de mult din postura de titular, nu trebuie să punem presiune pe el. Dar el cunoaște poziția de număr 10, are calitate individuală, tehnică bună, poate oricând să joace acolo. Este în gândurile mele, îl văd ca număr 10, important e că am de unde să aleg.“

Dacă Isac va juca în spatele vârfurilor, Otele își va păstra cel mai probabil locul de titular în banda dreaptă, unde i-ar fi mărturisit antrenorului că se simte foarte bine. În caz contrar, probabil Șteau va intra pe acel post ca jucător „under“, cu batavul Ubbink revenit în spatele lui Postolachi. Oricum, în mai toate calculele realiste, cel care iese „înfrânt“ este Florentin Matei, de la care fanii încă așteaptă un prim joc consistent. Antrenorul este încă dispus să aibă răbdare cu el: „Nu este ușor nici pentru el deoarece a trecut printr-o perioadă în care nu a jucat foarte mult. A te antrena nu e același lucru cu a juca. Reperele și tot ce se întâmplă la antrenament sunt diferite. Matei e un jucător inteligent, de ultimă pasă, are finalizare, tot ce trebuie. Eu îi dau credit și cred că în scurt timp va da randament mult mai bun și să aibă și cifre.“

Partida dintre Rapid și UTA va avea loc sâmbătă începând cu ora 21.30. UTA pleacă spre București mâine după-amiază, urmând ca sâmbătă dimineața să efectueze un antrenament ușor. Întoarcerea la Arad este programată pentru duminică la amiază. Echipa va fi însoțită în Capitală de o galerie numeroasă (vom reveni cu detalii într-un material separat) dar și de reprezentanți ai conducerii. Pe această cale, semnatarul acestor rânduri își prezinte scuzele conducerii clubului pentru afirmația eronată conformă căreia echipa nu a fost însoțită de niciun reprezentant al conducerii la meciul cu Sepsi. În tribuna oficială a stadionului din Sfântu Gheorghe s-au aflat președintele (în acte) al clubului, Florian Voinea, precum și managerul general Attila Broșovszki.

(foto: uta-arad.ro)

Recomandările redacției