În ciuda faptului că a fost anul Centenarului Marii Uniri, 2018 nu a fost marcat de spiritul acestuia, de unirea tuturor for­țelor spre binele țării și al românilor, ci de o luptă politică surdă, dusă la limitele absurdului, frizând, de multe ori, ridicolul. Un ridicol care, prin însăși existența lui, are accente de tragism. Bătălia dintre palate, Victoria și Cotroceni, a avut ca victime partidele, atât cele de la putere, cât și cele din opoziție, care, urmând comenzile șefilor, s-au acoperit de ridicol, comportându-se nu ca niște partide, ci ca niște clanuri sau găști de cartier. Cel mai probabil, degringolanda a fost stârnită și amplificată de faptul că a fost an preelectoral, în 2019 urmând două scrutinuri extrem de importante, atât pe plan european, cât și pe plan intern, respectiv, alegerile europarlamentare și cele prezidențiale.
Bătălia pe justiție
După ce a devenit clar că singura temă de campanie electorală a lui Iohannis a rămas lupta pentru justiție, prin demonizarea PSD, care vrea să și-o subordoneze total, pentru a-și salva corupții de la pușcărie, toată competiția politică s-a susbsumat acesteia. Încă din 5 ianuarie 2018, Iohannis a declarat public că va lupta fără menajamente împotriva modificărilor la legile justiției. Totodată, însă, pentru a demonstra că respectă Constituția și legile țării, atunci când a fost presat să sesizeze Comisia de la Veneția, a declarat că nu va face acest lucru, pentru că la Curtea Constituțională a României sunt în dezbatere unele dintre aceste legi, iar el, ca bun cetățean, așteaptă verdictul CCR. Peste două luni, în 3 mai 2018, a sesizat atât CCR cât și Comisia de la Veneția, pentru a tergiversa adoptarea legilor, motivând că Parlamentul nu s-a limitat la modificările declarate consti­tuționale de către CCR, ci a adăugat o sumedenie de amendamente, menite să scape de rigorile legii numeroși infractori. Afirmație, de altfel, perfect adevărată. Presiunile baronilor PSD acuzați și inculpați, pe drept sau pe nedrept, au fost imen­se, fără să mai conteze că exonerarea lor ar însemna scăparea de pușcărie a clicii lui Băsescu. Sau, poate, tocmai de aceea! Opoziția doar s-a prefăcut , din motive electorale, că este împotriva scăpării corupților, dar a avut grijă să nu acționeze la modul real, pentru că, deh, cui nu-i place să adune averi fără să fie tras la răspundere? Ca o constatare amară, a fost singura expresie a spiritului Centenarului, singurul moment de „Hai să dăm mână cu mână”.
Episodul „Codruța”
Revocarea Codruței Koveși din fruntea DNA a fost, poate, cel mai important moment politic al anului. Au fost angrenate atâtea forțe din exterior pentru rămânerea ei pe funcție, încât te întrebi dacă a fost doar interesul lui Iohannis de a scăpa basma curată în dosarele familiei privind celebrele case sau sunt multe alte interese dinafară. Pe 22 februarie, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a cerut revocarea Laurei Codruța Kovesi, procurorul șef al DNA. Din start, Iohannis a refuzat revocarea, a ridicat-o în slăvi pe Codruța, a făcut-o campionă a luptei împotriva corupției, iar ambasadele mahărilor Uniunii Europene, plus cea a SUA, i-au cântat în strună. De ce? Nu face obiectul acestei retrospective.
De bună voie și silit de CCR
De-a dreptul patetic, pe 9 iulie 2018, cancelaria prezidențială ne anunță: „Pre­ședintele României, domnul Klaus Iohannis, a afirmat constant că respectă Constituția și legile țării și a ac­ționat permanent în acest sens. Prin urmare, în executarea deciziei Curții Constituționale nr. 358/2018, Pre­ședintele României, domnul Klaus
Iohannis, a semnat, astăzi, decretul de revocare a doamnei Laura Codruța Kövesi din funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție”. Cum s-ar zice, a mai dres busuiocul, pur electoral. Știa dinainte că așa se va întâmpla, că așa prevăd legile, dar a preferat să tragă de timp, în speranța că PSD va pierde guvernarea și va avea guvernul său. Speran­ță, după cum s-a dovedit, deșartă.
Bătălia internă, mutată în exterior
Pe data de 13 iulie, Comisia de la Veneția publică un raport preliminar, în care critică modificarea Legilor Justiției și le cere autorităților din România să regândească modul în care se face numirea și revocarea procurorilor-șefi de la DNA, DIICOT și Parchetul General. Lucru nemaiîntâlnit în practica acestui for, emite solicitări imperative, transformându-se în autoritate judecătorească suprastatală. Acest lucru nu a împiedicat guvernul să meargă mai departe cu modificarea legilor, dar a impulsionat atacurile Opoziției, atât pe plan intern cât și extern. Europarlamentarii PNL au făcut presiuni asupra Comisiei Europene, au lansat atacuri fără precedent împotriva României în Parlamentul European, cerând măsuri represive.
Solicitări imperative
Pe 22 octombrie, Comisia de la Veneția a publicat forma finală a raportului privind cele trei legi ale justiției din România, men­ținându-se recomandările din raportul preliminar din iulie.
În opinie se arată că procesul legislativ „a avut loc într-un context marcat de un climat politic tensionat, afectat de rezultatele eforturilor pentru lupta anti-corupție, cu controverse și dezbateri în jurul unor aspecte sensibile atât pentru eforturile României și pentru independența sistemului judiciar. Procesul legislativ, care s-a dovedit a diviza societatea, a fost criticat pentru că a fost excesiv de rapid și netransparent, și s-a desfășurat în absența unor consultări incluzive și efective”.
Liber la abuzuri!
În finalul documentului de 30 de pagini, Comisia face o serie de recomandări autorităților din România. Printre cele mai importante: „Reconsiderarea sistemului de numire și demitere a procurorilor de rang înalt pentru a fi asigurate condițiile necesare unei proceduri neutre de numire sau demitere, prin men­ținerea în acest proces a președin­- telui României și a CSM, cu scopul de a echilibra influența ministrului Justi­ției”; „Completarea condițiilor privind răspunderea magistraților prin afirma­rea explicită a faptului că, în absența relei credințe și a neglijenței intenționate, magistrații nu sunt răspunzători pentru o decizie care poate fi întoarsă de o altă instanță”; „Reconsiderarea înființării unei secții speciale pentru anchetarea magistraților”; Adică, pe scurt, eliminarea oricărei măsuri menite să ducă la curmarea abuzurilor în justiție și la pedepsirea magistraților care le fac. Pur și simplu, România este somată să nu ia măsuri care se aplică în state membre ale Uniunii Europene, stând la baza statului de drept!
Instrumentul de șantaj
Alimentată permanent de către Opoziție cu denigrări contra României, Comisia Europeană publică, în 22 noiembrie, Raportul MCV 2018, în care critică în mai multe rânduri consolidarea autorității ministrului Justiției, vorbind inclusiv despre „concentrarea puterii în mâinile” acestuia. În raportul tehnic MCV se notează explicit că „noua legislație și modul în care au fost aplicate recent normele oferă posibilitatea ca întreaga ierarhie a DNA să fie înlăturată și înlocuită cu procurori selec­tați” de către ministrul Justiției. Fără nicio reținere sau jenă, se spune exact contrariul recomandării din raportul MCV pe 2017, raport al aceleași Comisii Europene: modificarea legilor justiției în ceea ce privește procedura de numire a procurorilor de rang înalt.
„Această concentrare și mai mare a puterii în mâinile ministrului justi­ției constituie o îndepărtare de la recomandarea Comisiei de punerea în practică a unui sistem robust și independent de numire a procurorilor de rang înalt, pe baza unor criterii clare și transparente, cu sprijinul Comisiei de la Veneția”, se arată în raport.
Or, Comisia de la Veneția recunoștea, în raportul său, că modificările la legile justiției au fost făcute în concordanță cu prevederile Constituției României și, drept urmare, ne cere să modificăm Constituția: „[…] Prin urmare, o măsură principală pentru a întări independența parchetelor și a procurorilor ar consta în revizuirea, în contextul unei viitoare revizuiri a Constituției României, prevederilor articolului 132 (1) al Constituției României”!
Efecte colaterale
Răfuiala palatelor a făcut un rău imens țării dar și celor mai mari partide din România, pentru că le-a discreditat în ochii electoratului, făcându-le să se comporte haotic, să compromită clasa politică românească. Din cauza proastei imagini a țării, aparent neguvernabilă, state care nu sunt mai mari decât câteva județe din România au afișat aere de superioritate, dându-ne lecții despre democrație și stat de drept, amenințându-ne cu MCV-ul și cu refuzul acceptării în Schengen, un șantaj politic practicat ani la rând, în ciuda faptului că România trebuia obligatoriu primită în acest spațiu european din momentul în care a îndeplinit condițiile tehnice necesare.

Recomandările redacției