În ciuda avalanșei de pomeni electorale, principalul partid de guvernământ, PSD, a înregistrat, de-a lungul anului 2018, o scădere accentuată în ochii electoratului, cauzată în principal de zbaterea disperată a lui Dragnea pentru păstrarea puterii în partid. Bănuiți sau dovediți ca adepți ai lui Victor Ponta, miniștrii au fost schimbați pe bandă rulantă, activitatea guvernului fiind pur și simplu bulversată. Abia apuca un ministru să se apuce de un lucru important, că la scurt timp era schimbat cu altcineva, din rândul susținătorilor fideli, nemaiavând nicio impor­tanță pregătirea profesională. Fiecare membru al Comitetului Executiv loial lui Dragnea și-a înfipt în posturi călduțe și bine plătite rudele, prietenii sau colegii din teritoriu devotați lui și lui Dragnea, astfel încât amatorismul a devenit principala caracteristică a guvernării. Oameni de bază ai partidului au fost rând pe rând maziliți, excluși din partid sau forțați să demisioneze, pentru ca Dragnea să-și păstreze supremația.
Tentative eșuate
Pe fondul degringoladei din interiorul celui mai mare partid politic al României, era de așteptat ca tabăra anti Dragnea să crească. Bazându-se pe popularitatea sa și a altor câțiva lideri influenți care îi erau alături, Gabriela Firea, primar general al Capitalei, a crezut că poate forța demiterea lui Dragnea și a trecut la război fățiș, concretizat prin deja celebra scrisoare. Deși este cert că scrisoarea, în forma nedată publicități, fusese semnată de circa 20 de lideri, în cea asumată oficial, pe 19 septembrie, nu mai figurau decât Gabriela Firea, Adrian Țuțuianu și Paul Stănescu. Ulterior, și-au mai asumat-o Marian Neac­șu și Ion Mocioalcă, dar puciștii dădeau asigurări că la votul din Comitetul Executiv vor fi mult mai multe voturi pentru demiterea liderului. A fost, însă un dezastru total: doar opt voturi! Având semnale că Dragnea va câștiga din nou, mulți dintre cei care, fără să recunoască, semnaseră scrisoarea, au dat înapoi, de frica represaliilor. Acestea, însă, după ce Gragnea a câștigat zdrobitor, tot au venit, iar mazilierile au curs pe bandă rulantă. Așa cum spuneam inclusiv în rândurile miniștrilor. Este edificator, în acest sens, cazul lui Mihai Fifor, forțat să demisioneze din funcția de ministru al Apărării, în ciuda unui parcurs apreciat ca foarte bun.
Remaniere fără noimă
Numai și numai pentru susținerea dorinței de revanșă, Dragnea a ordonat o remaniere absolut fără nicio noimă, pe ultima sută de metri înainte ca România să preia președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Au fost schimbați miniștri cu roluri cheie în definitivarea pregătirii acestui moment extrem de important pentru România, parcă dorindu-se sabotarea lui. Parcă intenționat, Dragnea i-a oferit lui Iohannis pe tavă un nou prilej de a pune bețe în roțile guvernării. Iar Iohannis nu s-a lăsat prea mult îmbiat, ci a declanșat criza care se menține și astăzi, două ministere cheie în gestionarea președinției rotative funcționând fără miniștri! Incredibil, Iohannis a primit un cadou la care nici nu spera, scoaterea din Guvern a Liei Olguța Vasilescu, unul dintre cei mai aprigi și mai acizi adversari ai săi. Olguța Vasilescu sus­ține că nu Dragnea i-a cerut să demisioneze, ci a fost un risc asumat de către ea însăși. O fi, dar este greu de crezut că PSD-iștii nu știau că Iohannis va refuza să o mai numească la vreun minister. Una peste alta, sfârșitul anului 2018 ne-a oferit tabloul unui PSD pe topogan în preferințele electoratului, acesta fiind pur și simplu scârbit de haosul instalat în partidul care a câștigat alegerile parlamentare cu un scor la care nici el nu visa.
Jalnica prestație a Opoziției
Toată această răfuială internă din PSD a dus la pierderea majorității la Camera Deputaților, PSD-ALDE rămânând la mâna minorităților și a UDMR. Lucru care a dat curaj turbulenților din opoziție, PNL, USR și PMP, împingându-i la o nemaipomenită tentativă de debarcare a lui Dragnea de la șefia Camerei Deputaților. Un episod de-a dreptul penibil, liberalii umplându-se de un ridicol absolut, depășit doar de jalnicul eșec al moținii de cenzură din 20 decembrie, la care voturile împotriva Guvernului Dăncilă au fost mai puține decât semnăturile pentru inițierea moțiunii. A fost ca o parafă pe un proces verbal privind lipsa totală de coerență a întregii Opoziții de-a lungul anului 2018, incapacitatea de a specula altfel decât la modul miștocăresc, total contraproductiv, a marilor probleme grave cu care s-a confruntat PSD. În­deosebi PNL, sub conducerea tot mai lamentabilă a lui Ludovic Orban, a avut, ca principal partid de opoziție, cea mai nesemnificativă creștere pe seama erodării guvernării.
Strâmbarea oglinzii României
Pe lângă atacurile -de multe ori nejustificate- lansate din rațiuni strict politice, la adresa României, pe tema legilor justiției, au fost două momente care au afectat serios în exterior imaginea țării. Unul a fost referendumul pentru familie, organizat într-un moment total nefericit. Să dai curs unei campanii considerate antieuropene cu trei luni înainte de a prelua o importantă funcție în cadrul Uniunii Europene înseamnă crasă lipsă de tact diplomatic, de strategie. Chiar dacă rezultatul a fost de-a dreptul umilitor, înregistrându-se cea mai slabă prezentare la vot din toate scrutinurile de după revoluție, Guvernul, în speță PSD, a pierdut enorm, doar pentru faptul că l-a organizat, iar românii nu s-au dus la vot pentru a nu lăsa impresia că susțin PSD. Dacă referendumul ar fi reușit, PSD ar fi câștigat ceva pe plan intern, dar România ar fi fost și mai aspru criticată dinafară. Pe drept sau pe nedrept, nu comentez. Respingerea lui a permis puținilor occidentali prieteni ai României să afirme, că, iată, românii au dovedit că sunt toleranți, refuzând să dea curs unei încercări a guvernului de a afecta drepturile omului etc.
Un al doilea moment care a „strâmbat” oglinda României a fost mitingul din 10 august. Urmărind întreaga campanie de pregătire a acestuia, de amenințările și incitările la violență care au umplut mijloacele de socializare, orice guvern respon­- sabil ar fi trebuit să ia măsuri exemplare, să mobilizeze toate forțele capabile să dejoace planurile de transformare a unui miting în motiv de critici violente. Provocatorii au obținut exact ceea ce și-au dorit: imaginea unor forțe de represiune din subordinea guvernului care acționează sălbatic, disproporționat, împotriva unor protestatari. Toată presa străină ostilă s-a dezlănțuit, acuzând România, fără să mai conteze faptul că, față de ce se întâmplă în alte țări, mult mai „democratice” jandarmii români au fost de-a dreptul niște îngerași. Dealtfel, sunt multe alte lucruri care în alte țări sunt considerate normale și corecte, dar dacă se petrec în România sunt adevărate crime, abateri de la valorile europene și altele de acest gen.

Recomandările redacției