Impunându-se pentru a doua oară la rând în deplasare, echipa de handbal Crișul Chișineu-Criș pare dintr-un alt aluat în acest sezon. După victoria de la Oradea, elevele lui Sebastian Tudor s-au impus cu 39-34 (18-15 la pauză) în fieful Universității de Vest Ti­mișoara, principalele marcatoare fiind noile achiziții Mihaela Da­mian și Sabine Klimek.
Antrenorul „alb-albastrelor” s-a declarat mulțumit de rezultate, dar temperează dorințele de promo­vare în Liga Florilor. „În primul rând, vreau să felicit fetele pentru că au adus din aceste prime două meciuri maxim de puncte. Vreau să mulțumesc suporterilor, care vin să ne susțină necondiționat și în deplasare și domnului manager de la fotbal, Dani Cherecheși. Eu am preluat această echipă acum o lună și jumătate, am luat-o de la zero pentru că terminase pe penultimul loc în sezonul trecut și erau multe de pus la punct. S-au adus niște jucătoare tinere, cu putere de muncă și ne-am propus maxim de puncte din primele trei meciuri. La promovare nu tragen pentru că nu avem sală proprie, dar știam acest lucru. Am venit la Chișineu Criș pentru un pro­iect pe trei ani, ne dorim rezultate pentru a forța cumva mâna autorităților să construiască o sală. Această echipă n-a fost învățată cu victorii, dar cu un moral bun ne putem îndeplini obiectivul propus de mine și anume o clasare în pri­mele trei echipe ale seriei” , a menționat Sebastian Tudor.
Formații și marcatoare:
CSU UVT: Brînzan, Puta 14, Prundaru, Șunei 4, Senciuc 2, Sîngiorzan, Voicu 2, Istrate 3, Juravle, Sîrbu 2, Bobu 5, Biro, Racar, Popan, Apostolescu, Marin 2 Antrenori: Sorinel Voicu, Emil Constantinescu
Crișul Chișineu Criș: Iuga, Damian 8, Petrușe, Klimek 11, Puț, Corha, Morariu 2, Salata, Haidu 4, Snakovszki 6, Boldor 5, Tudose 1, Roman, Lucușa 2. Antrenor: Sebastian Tudor
Duminică, Crișul joacă prima întâlnire oficială la Polivalenta arădeană împotriva celor de la Reșița, iar apoi urmează o a treia deplasare, la Târgu Mureș.

Recomandările redacției