Peste câteva zile, agricultorii arădeni se pot aștepta la controale la fața locului, verificări ce vizează plățile pe suprafațaă, acordate de Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură. Conducerea instituției, reprezentată de directorul executiv Alin Triponescu a anunțat că de la 1 iulie se dă start controalelor preliminarii. Sute de agricultori arădeni vor fi controlați în următoarea perioadă.

Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) va comunica în aceste zile, în teritoriu, eșantioanele de control pentru campania 2019, campanie pentru care depunerea cererilor de plată s-a încheiat pe 16 mai. Estimativ, peste 400 de ferme din județ vor fi controlate de APIA în perioada următoare. În întreaga țară, fermierii vor fi controlați atât clasic, cât și prin teledetecție.

Agricultorii care se simt cu musca pe căciulă, adică cu nereguli sunt în vizorul echipelor APIA, care se vor deplasa în teritoriu. Se vor efectua verificări clasice pe teren, la fermierii care au solicitat sprijin financiar în campania din acest an, în baza cererii unice de plată.

„În aceste zile se așteaptă eșantionul pentru controale. De la 1 iulie începem să ieșim la controlul clasic pe teren. După cum se știe o să avem și eșantion pentru control prin teledetecție. În perioada imediat următoare vom efectua controale administrative preliminarii. Deși suntem în anul 12 de acordare de subvenții, încă sunt probleme cu suprapuneri de parcele, fermieri care sunt identificați de către noi…cu suprafețe unele peste altele. Îi notificăm mai întâi și în urma verificărilor se fac claricări și îi repoziționăm. De asemenea, încă mai avem probleme și cu blocuri fizice supradeclarate, adică, suma suprafețelor fermierilor depășește suprafața blocului. Și în aceste cazuri, APIA îi notifică și se încearcă să se stabilească cine a declarat în plus. Penalități nu se acordă în perioada controalelor preliminarii, ci doar după finalizarea cotroalelor. Cei identificați cu probleme dispun de un termen în care pot să își reglementeze situația. Dacă nu o fac li se mai face încă o notificare și în cazul în care nu se conformează nici așa, li se vor aplica sancțiunile aferente“, a declarat directorul executiv al APIA, Alin Triponescu. 

În campania din acest an s-au depus mai puține cereri de plată pe suprafață, decât în 2018, însă, suprafețele pentru care s-au solicitat subvenții sunt mai mari decât în anul precedent.

„Important nu este doar numărul de fermieri, ci numărul de parcele controlate. Ne raportăm la suprafață și numărul de parcele“, a mai spus directorul APIA, Alin Triponescu.

Peste 21 de mii de fermieri au depus cereri de plată în campania din acest an.

Recomandările redacției