Vrem schimbare, dar să o facă alții. Considerăm că multe ni se cuvin, avem pretenții la condiții, dar le așteptăm cu capul sub plapumă, iar atunci când ridicăm gâtul ni-l îndoim la cea dintâi apariție a umbrei.
Lisa de atitudine, neasumarea, lașitatea, compromisul și fuga de responsabilitate fac încă parte din ADN-ul nostru balcanic și se pare că avem nevoie în continuare de încă „douăzeci de ani“ brucanici pentru a scăpa de ele.
Ne lamentăm în văicăreală, dar nu ne asumăm primul pas al schimbării.
În cazul de față mă refer la comportamentul pacienților și rolul pe care îl au aceștia în corupția din spitale. Îndesăm plicul cu bani în buzunarele doctorilor, iar dacă nu acceptă îl împingem la colț, îi arătăm obrazul, îl amenințăm, chiar suntem în stare și să-l sechestrăm, să-l luăm ostatic până îl aducem în punctul în care doctorul acceptă mita ordinară pe care i-o vârâm pe gât. După aceea, nu ajungem până la ieșirea din spital, că ne apucă împărțirea dreptății în stânga și în dreapta. Ne sunăm rudele, vecinii, prietenii și colegii sau scriem prin comentarii, la adăpostul anonimatului: „Ăsta ia bani, nenorocitu!“.
În fața lipsei de atitudine ne scuzăm cu texte precum: „Cu mine se schimbă lumea?“; „Să spună altul“; „Schimb eu ceva?“; „La fel va fi“; „E tot mai rău“…
În seara asta, Glasul Aradului a publicat un material legat de modul în care o bătrânică venită singură și fără niciun aparținător, de departe, a fost pur și simplu umilită la cabinetul medical de către cei care trebuiau să îi ofere sprijin medical, sănătate sau măcar un strop de mângâiere sau de vorbă bună. Femeia a fost repezită și insultată de către un cadru medical care, după modul jegos de comportament, nu ar mai avea niciun motiv, pentru nicio secundă, să mai poarte vreodată halatul alb.
Am scris despre incident, care ne-a fost adus la cunoștință de către un cititor de-al nostru, însă la câteva minute după postare am fost sunați de nepoata femeii. „Să scoateți poza bunicii mele, urgent!“.
Ne plângem de condițiile din spitale, de comportamentul medicilor, de mita care se ia, dar nu luăm nicio atitudine. Cam asta am pățit-o și noi, cu nepoata din această seară.
De multe ori, „presa e de vină“ pentru că nu spune și nu face public ce se întâmplă. Ei, uite, noi ne-am asumat acest risc. Și pentru noi e un risc. Să fim huliți, înjurați, jigniți, să fim dați în judecată, să ni se închidă uși și multe altele, mult mai grave… Dar (și) în seara asta ne-am asumat! Dumneavoastră, mult mai îndreptățită, de ce nu o faceți? De ce vă dați pe spate? Ne-ați confirmat povestea, faptele sunt cât se poate de reale: bunica dumneavoastră, putea fi a oricui, a fost victima unui comportament mârlănesc și intolerabil al unui cadru medical. Problema cea mare a fost însă „să nu apară poza“, nici măcar blurată, cu bunica, care acum plânge. Și nu plânge pentru că e bolnavă sau pentru umilința pe care a trăit-o, nici că a mers singură aproape 100 de kilometri pentru a consulta un doctor care a tratat-o inuman, ci pentru că i-a apărut „chipul“ în mediul online.
Noi nu o judecăm pe bunica. A trăit în vremurile pe care le-a trăit, cu mentalitatea a 99% dintre români: „Capul plecat, rămâne pe umeri“. O mentalitate care ne-a ținut sub nivelul istoriei. Dar atitudinea nepoatei? Care recunoaște că „lucrurile merg tot mai rău. Schimb eu ceva?“.
V-aș contrazice: lucrurile încep să se schimbe și chiar în bine. Este adevărat, cu viteza melcului gripat, dar se mișcă. Sunt tot mai mulți medici, chiar în județul nostru, la Spitalul Județean, care spun NU plicului. Dar, cu siguranță, dumneavoastră, și cei ca dumneavoastră, nu aveți niciun merit în această schimbare în bine.
Poate cu un gest, într-adevăr nu se schimbă nimic și vom trăi în continuare în mizerie. Dar măcar gestul tău de atitudine te-ar putea face pe tine, vorbesc la general, să stai mai drept atunci când te uiți în oglindă. Iar cu un gest aici, unul dincolo, lucrurile ar putea avea șanse de îndreptare.