Studenții UAV au pus pe masa parlamentarilor arădeni un proiect de act normativ.
Echipa de studenți din cadrul Centrului de Administrație Publică al Facultății de Științe Umaniste și Sociale a UAV, coordonați de doamna conf.univ.dr. Camelia Stoian, a prezentat parlamentarilor arădeni un proiect de act normativ referitor la Registrul de transparență al activităților de lobby.
La eveniment a participat și președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca. Centrul Cultural Județean Arad a fost finanțatorul proiectului care a făcut posibil acest demers.
Studenții au demonstrat că, deși nu avem un act normativ care să reglementeze activitățile de lobby în România, totuși în familia ocupațională „Specialişti în domeniul administrativ este inclusă sub codul 243220 ocupația de „specialist în activitatea de lobby” .
Mai mult decât atât, studenții au indicat că în Registrul European de Lobby/Transparență a intereselor, sunt menționate din România persoane de drept privat și public dar și parteneri sociali precum sindicate și patronate .
Analiza lor a demonstrat că România are nevoie de: adoptarea Legii referitoare la Registrul de transparență al activităților de lobby și de consacrarea în cuprinsul acestui act normativ a unei definiții a activităților de lobby la noi în țară. Aceasta ar implica o completare și modificare a Codului Administrativ, un Cod de Procedură Administrativă care să cuprindă și norme de conduită a celor care pot fi influențați prin lobby și alte reglementări care să asigure legalitatea activităților de lobby, colaborări cadru care să redea limitele relaționării cu reprezentanții publici în vederea exercitării unei anume influențe, o reactualizare a Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN, precum și reglementări în cuprinsul Codului Fiscal.
„Felicitări echipei de studenți și doamnei Camelia Stoian pentru acest demers. Implicarea tinerilor în viața publică, asumarea unei inițiative și cooptarea reprezentanților clasei politice e cea mai bună dovadă a unei acțiuni de tip lobby și a faptului că le pasă de ceea ce se întâmplă în societate. Mă bucur că studenții noștri dau dovadă de responsabilitate socială și nu se limitează doar la a prezenta discursuri pe temă, ci pun în practică ceea ce susțin. Mulțumim și reprezentanților clasei politice pentru implicarea și susținerea acestei inițiative”, a declarat rectorul UAV, Ramona Lile.