Zilele trecute, în ambianța relaxantă oferită de Chronos Lounge din București, a avut loc lansarea oficială a cărții „Poezii de Dragoste și Ură”, a poetului Teodor Burnar. Un eveniment aproape neobișnuit în România de azi, unde titlurile ziarelor, confiscate de starlete și saltimbanci, sunt ținute de cu totul alte „breaking news”, și prea puțin de acte de cultură. Încă din start, amfitrionul le-a declarat celor prezenți că își dorește un rendez-vous relaxat, o seară între prieteni, nu o festivitate rigidă, tip Academia Română. Și pentru că în audiență s-au aflat și copii și adolescenți, poetul a dedicat cartea noii generații, căreia i-a urat să nu accepte compromisurile pe care cei dinaintea ei le-au făcut: „Speranța României sunteți, în primul rând, voi”.
Citându-l pe Charles Bukowski, care spunea că „Avocații, medicii, instalatorii făceau toți banii. Scriitorii? Scriitorii mureau de foame. Scriitorii se sinucideau. Scriitorii înnebuneau”, dar și pe Adrian Păunescu, cel care afirma că „în secolul nostru sunt recompensate meșteșugurile, nu talentele”, Teodor Burnar și-a exprimat speranța că societatea românească va reconsidera rolul poeților și al oamenilor de litere, al intelectualilor. El și-a invitat oaspeții să dăruiască o carte persoanelor importante din viața lor: mamei, bunicilor, iubitei ori soției, prietenilor. Căci ce cadou poate fi mai frumos decât poezia?
El și-a explicat titlul, „Poezii de Dragoste și Ură”, opinând că „poeții care scriu doar despre dragoste sunt niște mincinoși”, că „iubirea e o sumă de contradicții, de lumini și umbre, nu degeaba Catullus scria «Odi et Amo. Urăsc și iubesc»”, dar a insistat că „cel mai important lucru e ca la sfârșitul zilei să triumfe iubirea, nu ura”. „În această carte mă întreb: «Mai e nevoie de poeți într-o lume a inginerilor? A programatorilor? A roboților cu AI?»”
Potrivit lui Teodor Burnar, cartea sa mai are o temă fundamentală, dincolo de filonul sentimental – care mai este locul și rolul Poetului în societatea actuală: „În această carte mă întreb: Mai e nevoie de poeți într-o lume a inginerilor? A programatorilor? A roboților cu AI?”. El le-a mărturisit invitaților că îi invidiază pentru că „puteți spune că sunteți prieteni cu un poet. E mare lucru! Contabili, programatori și șmecheri pensionați la 45 de ani, care spoliază banul public, cunoaștem cu toții. Dar UN POET?”.
Autorul bucureștean a mai ținut să demonteze un mit, anume că poezia „se scrie la relaxare. Nimic mai fals. Să nu vă închipuiți că Eminescu a scris Luceafărul într-o vacanță all inclusive! Eu am scris «Poezii de Dragoste și Ură» când eram surmenat și alergat, când trebuia să plătesc facturi și rate, când făceam doctoratul și mă luptam cu viața. Poezia românească nouă nu e o poezie bucolică, compusă pe dealuri, ci o scriem în stres și în smog. Ea trebuie să fie o poezie cu cauză. Mă întreb pentru ce scrie domnul Cărtărescu, care e cauza dumnealui? Iată de ce, pentru mine, dl. Cărtărescu e irelevant! Mi-aș dori să citesc o poezie dedicată umilului livrator din marile orașe sau mamei care își crește copilul singură ori bătrânului fără pensie, care doarme pe bănci…”
Discursului-manifest al artistului i-a urmat o lectură publică, în care cei prezenți au făcut cunoștință cu o serie de creații din noul volum – printre ele: Du-mă, iubito la Viena!, Cea mai periculoasă meserie din lume, Javre cu Java sau Plan de viață.
În concluzia lansării sale de carte, poetul Teodor Burnar l-a parafrazat pe Frank Sinatra, urând membrilor audienței: „Fie să trăiți până la 100 de ani… și fie ca ultima carte pe care o citiți să fie a mea!”. (Foto:Ioana Cozma)
