Submersibilul Titan, care se îndrepta în adâncuri spre epava pachebotului Titanic, a dispărut duminică, cu cinci persoane la bord, după ce a suferit o „implozie catastrofală”, a declarat contraamiralul John Mauger, din cadrul Pazei de Coastă americane. Conul de la coadă şi alte resturi de la submersibilul dispărut au fost găsite de un vehicul operat de la distanţă la 1.600 de metri de prova Titanicului, care se află la aproape 4.000 de metri adâncime în Oceanul Atlanticului de Nord.Garda de Coastă a declarat că resturile găsite pe fundul mării indică o „pierdere catastrofală a camerei de presiune”.Ce este o implozie catastrofală? Opusul unei explozii, o implozie este atunci când un obiect se prăbuşeşte brusc şi violent în sine. La acele adâncimi, submersibilul este supus unei presiuni uriaşe şi chiar şi cel mai mic defect structural ar putea fi dezastruos, spun experţi citaţi de CNN.”Deci, la acea adâncime, presiunea probabil este de peste 2 tone pe centimetru pătrat, de peste 350 de ori mai mare decât presiunea de pe Pământ. Orice mică fisură ar putea provoca o implozie imediată, ceea ce ar distruge vasul”, a declarat Tom Maddox, director executiv al Underwater Forensic Investigators, care a participat la o expediţie pe Titanic în 2005. Presiunea la suprafaţă este măsurată ca fiind de 1 atmosferă, ceea ce înseamnă aproximativ 7 kilograme pe centimetru pătrat. Pe măsură ce se intră mai adânc sub apă, această presiune creşte progresiv. La adâncimea la care se află epava Titanicului, presiunea este de aproape 2,7 tone pe centimetru pătrat.Mulţi se întreabă dacă echipajul a ştiut ce se întâmplă. Cu o presiune atât de mare asupra submersibilului, implozia s-ar fi produs într-o fracţiune de milisecundă. O implozie catastrofală se produce la o viteză de peste 2.400 de kilometri pe oră, a declarat pentru CNN Aileen Marty, fost ofiţer de marină şi profesor la Florida International University. Ea spune că întreaga construcţie s-a prăbuşit înainte ca indivizii din interior să realizeze că existră o problemă. „Au murit într-un mod în care nici măcar nu şi-au dat seama că erau pe cale să moară. În cele din urmă, printre multele moduri în care putem muri, acesta este nedureros”, dă asigurări specialista. Întrebat despre şansele de recuperare a membrilor echipajului de pe Titan, Mauger, de la Paza de Coastă americană, a declarat că nu are „un răspuns în acest moment”, dar că vor continua căutările. „Este un mediu incredibil de neiertător acolo jos, pe fundul mării”, a declarat el joi. (sursa:news.ro)
Actualitate 31
Masa de Crăciun, mai scumpă cu 13% față de anul trecut: hipermarketurile și piețele, luate cu asalt de români
citește mai mult »