Concertul de Anul Nou, susţinut de Orchestra Filarmonicii din Viena, la Sala de Aur a complexului Musikverein din capitala Austriei, va avea loc pe 1 ianuarie, de la ora 12:05 (ora României).

Pentru al 65-lea an consecutiv, Orchestra filarmonicii vieneze susţine acest concert tradiţional, care poate fi urmărit, la radio sau TV, în peste 100 ţări de pe mapamond, eveniment care celebrează spiritul valsului şi al Vienei secolului al XIX-lea.

În 2023, se împlinesc 150 ani de la data primului concert susţinut de Johann Strauss-fiul, compozitorul emblematic al valsului vienez, alături de Orchestra Filarmonicii din Viena, potrivit News.ro.

Cine va fi dirijor anul acesta

La pupitrul filarmonicii vieneze se va afla dirijorul Franz Welser Möst, director general muzical al Operei de Stat din Viena între anii 2010-2014, actualmente, directorul muzical al uneia dintre cele mai importante orchestre americane, cea din Cleveland.

Dirijorul austriac a mai condus concertele de Anul Nou de la Viena din anii 2011 şi 2013 şi este cunoscut publicului român datorită apariţiilor sale în cadrul Festivalului „George Enescu” de la Bucureşti – ultima dată, în 2019.

Franz Welser Möst a ales un program cu o nuanţă specială în 2023, predominante fiind valsurile şi polcile semnate de membri mai puţin cunoscuţi publicului larg din familia Strauss – Eduard Strauss, Josef Strauss, dar şi creaţii semnate de Franz von Suppe şi Carl Michael Ziehrer. Evident, nu va lipsi cel mai cunoscut vals semnat de cel mai reprezentativ membru al familiei Strauss, Johann Strauss-fiul: „Frumoasa Dunăre albastră”. Pentru polca franceză Heiterer Muth, orchestrei filarmonicii se vor alătura şi Corul de băieţi şi Corul de fete din Viena.

Spectacolul va aduce momente de virtuozitate, prin interpretările capodoperelor marilor clasici, în întreaga lume, reconfirmându-şi statutul de ambasador al păcii, al speranţei şi al prieteniei. Ansamblul Filarmonicii, un mix de naţionalităţi care vorbesc acelaşi glas – al muzicii, cuprinde artişti din numeroase ţări – Austria, România, Germania, Bulgaria, Ucraina, Noua Zeelandă, Cehia, Franţa, Uzbekistan, Feseraţia Rusă, Slovenia, Slovacia, Australia, Republica Moldova, Albania, Ungaria, Polonia, Belgia, Italia, Croaţia şi Statele Unite ale Americii.

Unde puteți urmări Concertul de Anul Nou de la Viena

Concertul de Anul Nou de la Viena, va fi transmis de Televiziunea Română. 

De asemenea, spectacolul va putea fi ascultat în direct la trei dintre posturile Radio România (Radio România Muzical, Radio România Actualităţi şi Radio România Cultural), conform News.ro.

Concertele Filarmonicii de Anul Nou de la Arad – 5 și 6 ianuarie

Considerat sora mai mică a Vienei, Aradul a împrumutat de la marea capitală a culturii şi celebrul Concert de Anul Nou. Acesta va avea loc în două seri consecutive, în 5 și 6 ianuarie.

Concertul de Anul Nou, alături de cel al deschiderii stagiunii, colindelor şi al închiderii de stagiune reprezintă un jalon. 

Fratele mai mare al Concertului de la Arad


Concertul de Anul Nou al Orchestrei Filarmonice din Viena, fratele mai mare al concertului de la Arad, este un concert ce are loc în fiecare an în dimineaţa zilei de 1 ianuarie la Viena în Austria. Este televizat în jurul lumii la o audienţă estimată de aproximativ 1 mi­liard de telespectatori în 44 de ţări.
Muzica este în principal cea a familiei Strauss (Johann Strauss (tatăl), Johann Strauss (fiul), Josef Strauss şi Eduard Strauss). Florile care decorează sala de concert Wiener Musikverein sunt donate anual de către oraşul San Remo din Italia.
Concertul se termină întotdeauna cu o serie de bis-uri după programul principal. Apoi muzicienii urează în cor audienţei un an nou fericit şi încheie concertul cu Valsul Dunărea Albastră al lui Johann Strauss II urmat de Marşul lui Radetzky. În timpul acestei ultime piese, audienţa aplaudă în ritmul melodiei iar dirijorul se întoarce să dirijeze audienţa în locul orchestrei. O schimbare faţă de organizarea tradiţională a sfârşitului concertului în perioada recentă a avut loc cu ocazia concertului in 2005 dirijat de Lorin Maazel, când programul s-a terminat cu valsul „Dunărea albastră” în semn de respect faţă de victimele cutremurului din Oceanul Indian din 2004.
Primul concert a avut loc în 1939 (pe 31 decembrie al acelui an) şi a fost dirijat de Clemens Krauss. În 2006, nu pentru prima dată în istoria concertului de anul nou, a fost interpretată o partitură de Mozart: uvertura Nuntei lui Figaro.
Concertul este difuzat în direct din 1959 de către ORF – televiziunea de stat austriacă şi preluat de către reţeaua Eurovision. În Statele Unite concertul a fost difuzat câţiva ani de către postul PBS. Din 2006 o serie de state africane (Botswana, Lesotho, Malawi, Mozambic, Namibia, Swaziland, Zambia şi Zimbabwe) precum şi din America Latină (Ecuador şi Bolivia) au început să transmită spectacolul.

VALSUL DUNĂREA ALBASTRĂ, Johann Strauss II: https://www.youtube.com/watch?v=tEDxGTLAUsQ

Recomandările redacției