Așa cum era de așteptat, Suporter Club UTA n-a ignorat atacul sub centură venit ieri din partea conducerii clubului și a răspuns astăzi într-un comunicat de presă. Asociația ține să liniștească suporterii în ceea ce privește situația identității clubului și reafirmă că asociația este unica deținătoare asupra drepturilor asupra mărcii UTA, afirmând că ceea ce a obținut conducerea clubului de la Călin Costea nu reprezintă altceva decât o înșiruire de litere, fără nicio asociere cu marca, sigla și culorile, fapt care le face să fie lipsite de valoare. Dincolo de asta, Suporter Club UTA reamintește argumentele care i-au făcut pe membrii asociației să decidă retragerea dreptului clubului de a folosi marca UTA în scopuri comerciale, anume faptul că sumele intrate în fan-shop nu au ajuns în bugetul clubului ci în cel al unei firme intermediare, care îi aparține tocmai lui Alexandru Meszar. Asociația suporterilor anunță că merge înainte cu demersul de a-și deschide propriul fan-shop, profitul rezultat din această activitate urmând a fi folosit pentru a susține activitatea Academiei. Iată comunicatul integral:

„Urmare a „informării și precizărilor” făcute de către Alexandru Meszar, în numele AFC UTA Arad, ne vedem nevoiți să venim în fața tuturor suporterilor cu o serie de clarificări. Reacția lui Alexandru Meszar nu ne surprinde și nu afectează defel demersurile demarate și asumate de către Suporter Club UTA. Această reacție întruchipează probabil cel mai rușinos, disperat și agresiv gest din istoria acestui club.

Reamintim că, încă de la începutul renașterii proiectului „UTA”, când s-a pornit din Liga a 4-a, proiectul în sine s-a bazat pe cinci piloni esențiali: 1. Autoritățile locale (Primăria Municipiului Arad și Consiliul Județean Arad, prin reprezentanții lor); 2. Mediul de afaceri arădean; 3. Managementul sportiv (Alexandru Meszar); 4. Old-Boys UTA; 5. Suporter Club UTA (deținătorul mărcii „UTA”, semnificând denumirea, sigla și culorile, dar si a palmaresului). Rând, pe rând, Alexandru Meszar a înlăturat din proiect autoritățile locale, eliminându-le reprezentanții din Asociația Fotbal Club UTA, apoi reprezentanții oamenilor de afaceri și pe cei ai Old-Boys, iar acum constatăm că intenționează și eliminarea Suporter Club UTA.

Suntem conștienți că această atitudine a domnului Meszar survine dezvăluirilor pe care Suporter Club UTA le-a făcut începând cu anul 2022, acțiuni prin care am arătat public, pe înțelesul fiecărui suporter, modul în care Alexandru Meszar, prin întreaga sa „rețea”, a delapidat clubul.

Afirmațiile domnului Meszar au o fractură de logică, pentru că, dacă lucrurile ar sta așa cum pretinde, membru în AFC UTA Arad ar fi astăzi acest domn Costea și nu Suporter Club UTA. Domnul Meszar cunoaște foarte bine veridicitatea și valoarea mărcii deținute de către Suporter Club UTA, lucru public și verificabil de absolut oricine pe portalul Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci. Mai mult de atât, în relația cu forurile sportive (Federația Română de Fotbal, Liga Profesionistă de Fotbal și Ministerul Sportului, respectiv forurile internaționale), clubul AFC UTA Arad este recunoscut ca fiind continuatorul echipei înființate de către Baronul Francisc Neuman în anul 1945 tocmai datorită acordului încheiat cu Suporter Club UTA, care a dat clubului înspre folosire drepturile federative, sigla, culorile și denumirea. Marca „UTA”, deținută de Suporter Club UTA, este parte din actul constitutiv al clubului și din Certificatul de Identitate Sportivă.

În ceea ce privește „gestul domnului Costea Călin”, de a ceda în mod „gratuit” presupusele „licențe” ale mărcii UTA către domnul Meszar, dorim să precizăm că și noi am fost contactați de către acesta, în urmă cu câteva luni. Acesta a dorit să ne cesioneze contra-cost aceste mărci, compuse doar din câteva litere, fără siglă, fără culori, fără istorie și fără identitate. Cum marca deținută de Suporter Club UTA certifică identitatea, istoria și palmaresul UTA-ei, nu este și nu va fi niciodată nevoie ca, domnul Costea sau orice alți oportuniști de ocazie, să facă asemenea gesturi de „bunăvoință”, mai ales având în vedere că aceste mărci au fost înregistrate de domnul Costea cu o evidentă rea-credință. Avem cunoștință și despre faptul că, exact aceeași manevră, a fost încercată de „mărinimosul” domn Costea și cu grupul de investitori, fiind refuzat și de către aceștia.

În fapt, ne aflăm în fața unor gesturi făcute de un om – Alexandru Meszar –  ajuns la disperare, o disperare născută în momentul în care Suporter Club UTA a descoperit modul în care „caracatița” coordonată de acesta a căpușat clubul. În condițiile în care, numai în anul 2021, clubul UTA a avut ZERO încasări comerciale, „rețeaua” coordonată de Alexandru Meszar a avut vânzări totale de 800.000 de Euro. Acesta este, de altfel, și motivul pentru care Suporter Club UTA a decis să-i retragă domnului Meszar dreptul de comercializare a mărcii, un drept de care clubul UTA nu s-a folosit niciodată, în schimb de el profitând din plin Alexandru Meszar și interpușii săi. Tocmai din această cauză, Suporter Club UTA a decis înființarea unui nou magazin dedicat suporterilor, urmând ca banii încasați să fie folosiți pentru susținerea Centrului de Copii și Juniori din cadrul clubului.

În încheiere, am vrea să reamintim întregii comunități utiste declarația pe care domnul Nicolae Bara a făcut-o în urmă cu mai puțin de o lună de zile și în care se felicita pentru că a cedat drepturile federative ale clubului către Suporter Club UTA: „Chiar sunt mulțumit că am luat acea decizie în urmă cu mulți ani de zile. Nu puteam face o alegere mai bună, e mereu de preferat un grup, și acela de fani 100% dedicați, în locul unei persoane, indiferent de cine ar fi aceasta. Și s-a demonstrat că UTA și-a păstrat identitatea față de alte grupări din fotbalul românesc. Oricum, eu nu puteam face altfel lucrurile, căci am avut o relație foarte bună, de respect cu suporterii UTA-ei, ce a rămas și astăzi”.

Pentru noi doar UTA contează!

Suporter Club UTA“

  • Ioan pernevan spune:

    Doamne ajuta sa fie bine

  • Calin Costea spune:

    Insiruirea aia de litere se cheama marca verbala. Dar de unde sa stii tu asta gluma de jurnalist …
    Sau ca ar trebuii sa verifici orice informatie din trei surse
    Ca tie ti-au dat robotii de la SCU un pic de importanta si de atunci esti sclavul lor….

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției