Suporterii utiști – ironici la adresa lui Robu pe un „Dan Păltinișanu” aproape pustiu

0
260

Meciul dintre ACS Poli și UTA, câștigat cu 3-0 de „roș-albi”, a adus în jur de 200 de persoane pe „Dan Păltinișanu”, dintre care aproape jumătate formau galeria arădeană. Suporterii utiști au întreținut atmosfera pe tot parcursul partidei, afișând, printre altele, și un banner ironic la adresa primarului Timișoarei, Nicolae Robu și celor patru susținători „alb-violeți”care jucau mereu cărţi undeva la tribuna a II-a, chiar în timpul partidelor din prima ligă. „Clona unui primar golgheter cu apucături de tru­badur, cu ce joc de cărţi vă asteptăm în retur”. Una dintre variante, poate cel mai popular joc de cărți în România, este… Crucea.
Jucătorii UTA-ei s-au simțit ca acasă pe stadionul din Timișoara, după cum declara și marcatorul golului trei, Ciprian Rus: „Sincer, m-am simțit ca și cum aș fi jucat acasă. Ai noștri au venit în număr mare, i-am simțit foarte aproape de teren. Îi așteptăm în număr și mai mare alături de noi, iar noi să facem tot ce putem să îi bucurăm”
Pentru echipa arădeană urmează o nouă deplasare, la Sânmartin pentru duelul cu Luceafărul Oradea, iar următorul meci acasă va fi împotriva celor de la Academica Clinceni. La rândul lor, ilfovenii au câștigat cu
3-0 pe „Dan Păltinișanu” weekendul trecut, contra Ripensiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.