Trupa lui Donca visa cu ochii des­chiși la titlul de campioană de toamnă, dar prima condiție era să treacă de incomdul „satelit” al echipei fanion a Aradului. Condusă de Dumitru Copil, suspendat în Liga a II-a, formația „alb-roșie” a dat o replică excelentă, meritând succesul.
Combatantele au trecut peste perioada de tatonare, iar tabela s-a modificat repede. Popa a fost faultat în careu de Moza, iar Vuin nu a greșit de la punctul cu var. UTA II a replicat imediat și a egalat la capătul unei faze frumos lucrate de Copil și Ghiunghiuș și finalizată simplu, din 8 metri, de Sava. Vizitatorii au rămas în atac, au controlat teritorial osti­litățile, dar ocaziile de gol au apărut la cealaltă poartă pe final de repriză. Peia a executat bine o lovitură liberă de la 25 de metri, dar Stanciu a respins de lângă bară. Din cornerul rezultat și bătut de Popa, Brozbic      s-a înălțat peste toată apărarea utistă și a trimis cu capul de puțin pe lângă colțul lung. Scor la pauză: 1-1.
Tot UTA II a fost la cârma partidei și după pauză, dar Dulhaz i-a refuzat golul lui Copil, care a șutat excelent din lovitură liberă de la 40 de metri. Apoi, „Mitruț” a fost schimbat la indicațiile staffului tehnic al primei echipe, așa că următoarea lovitură liberă a fost executată de Wild. Zidul a atins balonul, care a trecut milime­tric pe lângă vinclul porții uniriste.  Gazdele au replicat doar prin șutul de la marginea careului a lui Mateiu, ce a trecut puțin pe lângă bara de la colțul scurt. În minutul 81, asiaticii UTA-ei au făcut faza meciului. Murakami a pătruns în careu pe stânga, a centrat din cădere cu marcaj pe el în mijlocul careului de 6 metri, de unde Kim a trimis cu latul în plasă: 1-2. Până la final, doar Brozbic i-a mai pus mici probleme lui Stanciu la o lovitură liberă, dar s-a acordat corner.
Formații:
Sântana: Dulhaz – Paven (74 Varga), Brozbic, Blănaru, Peia – Ginghină (46 Martin), Vuin, Matei, Josan (78 Lanțoș) – Cl. Popa (Cos. Popa), Capătă. Antrenor: Dinu Donca
UTA II: Stanciu – Moza, Petrache, E. Wild, Aldan  – Kim, Copil (69 A. Lazăr), Suslak, Sava (90+2 Bodri I.) – Murakami (89 Onuțan), Ghiunghiuș (81 Frai),  Antrenor:  Dan Stupar
Arbitri: Cristian Burza – Sebastian Pantea, Ioan Vasile. Observatori AJF: Claudiu Tripa, Ovidiu Coman

Recomandările redacției