Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut un bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie. Bunurile provenite din activitatea infracțională a bărbatului au fost recuperate. În data de 17 noiembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale împreună cu polițiștii Secției Rurale nr.1 și sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au depistat în Arad, un bărbat bănuit de comiterea mai mulor fapte penale.

În fapt, la data de 22 octombrie, bărbatul de 26 de ani, din Arad, în timp ce se deplasa pe Calea Iuliu Maniu din municipiu, ar fi acostat doi tineri de 18 ani și un minor de 14 ani, pe care, prin împrietenire, le-ar fi solicitat înmânarea telefoanelor mobile și a portofelelor deținute, bunuri pe care, după intrarea în posesie, ar fi refuzat să le înapoieze. Documentând activitatea infracțională a bărbatului, s-a stabilit că acesta este bănuit și de comiterea unor furturi din locuințe și societăți comerciale comise în cursul acestui an, pe raza municipiului.

Astfel, pentru probarea activității infracționale, polițiștii au efectuat, pe strada Anton Cehov, o percheziție a unui imobil, ocazie cu care au fost depistate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, bunuri electrocasnice și scule electrice, despre care există suspiciunea că ar fi provenit din comiterea de infracțiuni. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță de reținere, și fiind prezentat magistraților Judecătoriei Arad, pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului.

Recomandările redacției