itm revisalSute de angajatori arădeni au primit amenzi pentru nerespectarea prevederilor legale privind registrul general de evidenţă a salariaţilor (REVISAL). Inspectoratul Teritorial de Muncă a aplicat sancțiuni de până la 50.000 de lei pentru diferite nereguli.

Intrată în vigoare de mai bine de patru ani, legislația privind registrul general de evidenţă a salariaţilor continuă să fie încălcată de mulți angajatori. „Reamintim agenţilor economici că H.G. 500/2011 prevede sancţiuni mai mari decât actul normativ abrogat în 2011, respectiv H.G. 161/2006. Astfel ei sunt pasibili de sancţiuni contravenţionale al căror cuantum este cuprins între 300 şi 50.000 lei. Pentru netransmiterea registrului cu elementele contractului individual de muncă cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către salariatul în cauză, amenda poate fi de 10.000 lei pentru fiecare persoană primită la muncă fără transmiterea la inspectoratul teritorial de muncă a registrului completat cu toate elementele contractului individual de muncă fără ca amenda să depăşească suma de 50.000 lei. Pentru completarea registrului cu date eronate sau incomplete, alterarea sau ştergerea datelor din registru, precum şi intervenţia neautorizată asupra aplicaţiei informatice a registrului, completarea registrului de către alte persoane decât cele nominalizate prin decizie scrisă de către angajator, amenda este de la 3.500 la 5.000 lei“, susține Ecaterina Isac, inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad. Patronii care refuză să pună la dispoziția inspectorilor de muncă, registrul în format electronic și dosarul personal al salariaţilor, precum și cei cei care nu completează contractele individuale de muncă sunt pasibili de amenzi cuprinse între 5.000 și 8.000 lei. Se dau amenzi de până la 1.000 de lei, pentru refuzul de a elibera salariatului, copii după documentele existente în dosarul personal sau copii ale paginilor din registrul electronic ce cuprind înscrierile referitoare la persoana salariatului, precum şi un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate. „De la începutul anului şi până în prezent, inspectorii de muncă ai ITM Arad au aplicat un număr de 817 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor actului normativ antemenţionat, în valoare de 243.500 lei“, a mai spus inspectorul șef ITM.

Recomandările redacției