Peste 90 de persoane, între care mulţi copii, care fugeau de o epidemie de holeră, au murit după ce ambarcaţiunea în care se aflau s-a scufundat în largul coastei de nord a Mozambicului, au anunţat autorităţile locale citate de BBC. Oficialii din provincia Nampula au declarat că au fost salvate doar cinci persoane dintre cele care se aflau la bord.

Aceştia fugeau de o epidemie de holeră, a declarat secretarul de stat din Nampula, Jaime Neto. Printre morți sunt și mulți copii, a adăugat el. „Ambarcațiunea s-a scufundat deoarece era supraaglomerată şi nepotrivită pentru a transporta pasageri”, a declarat Neto. O înregistrare video neverificată postată pe reţelele sociale arată zeci de cadavre care zac pe o plajă. Se pare că ambarcaţiunea călătorea de la Lunga către Insula Mozambic. Provincia Nampula a fost una dintre cele mai afectate de epidemia de holeră, care s-a răspândit în mai multe ţări din Africa de Sud începând cu luna ianuarie a anului trecut.

Potrivit UNICEF, epidemia actuală este cea mai gravă din ultimii 25 de ani.

Din octombrie 2023, Mozambic a raportat 13.700 de cazuri confirmate şi 30 de decese. O insurecţie islamistă în provincia vecină Cabo Delgado a provocat moartea a cel puţin 4.000 de persoane şi strămutarea a aproape un milion de alte persoane de când a început, în urmă cu peste şase ani.

Timp de aproape 400 de ani, insula Mozambic a fost capitala Africii de Est portugheze, când regiunea se afla sub dominaţie colonială. Insula a fost desemnată sit al patrimoniului mondial UNESCO pentru arhitectura sa colonială şi istoria sa bogată ca punct comercial.

sursa agerpres

Recomandările redacției