carduri[1]

În jur de 2.000 de șomeri arădeni au carduri profesionale europene, potrivit reprezentanților agenției locale de șomaj. Deși proiectul pentru sistemul de carduri profesionale a ajuns la o nouă etapă, cititoarele de carduri lipsesc din firme. Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Arad nu deține informații legate de existența cardurilor, în companiile din județ.

Reprezentanții AJOFM Arad au anunțat că, în prezent se derulează un proiect de eficientizare a sistemului deja implementat. Mai exact, sistemul informatic în baza căruia se ține evidența șomerilor și a datelor legate de activitatea acestora este îmbunătățit. Se urmărește o mai bună securizare a datelor de pe card, precum și cuprinderea unor date mai complexe, prin care să poată fi evitate falsurile în declarații. Angajatorii însă nu au trecut la acest sistem.

Cardurile profesionale europene sunt teoretic menite să crească șansele de angajare ale șomerilor, dar și să reducă birocrația.

Şomerul primește cardul de la agenţia de ocupare la care este în evidență, împreună cu o parolă şi user cu care va intra în sistemul cardului. După autentificare, persoana aflată în căutarea unui loc de muncă vede în contul său informaţiile din CV şi ofertele de lucru care corespund profilului său, raportate la competențe. Candidatul aplică în sistem la oferta de angajare dorită, agentul de mediere vede în sistem aplicaţia sa şi mediază întâlnirea candidatului cu angajatorul. Şomerul va prezenta cardul la interviul de angajare şi de fiecare dată când accesează servicii oferite de ANOFM.

Teoretic, la momentul interviului, angajatorul intră în sistem ca să vadă toate informaţiile profesionale şi personale ale candidatului, înscrise în baza de date.

Cardurile se utilizează deocamdată în paralel cu carnetele de şomer, urmând ca în viitor, acestea să înlocuiască carnetele pe suport de hârtie.

Sistemul funcționează la nivel de țară numai în cazul marilor angajatori. Majoritatea angajatorilor preferă tot clasicele CV-uri.

Șomerii pot însă folosi cardurile profesionale dacă se angajează peste hotare.

Reprezentanții AJOFM spun că, în locul cititoarelor, angajatorii pot folosi portalul creat pentru acest sistem. Angajatorii interesați pot obține informații în acest sens de la agenția de șomaj. Deocamdată nu există obligativitate în trecerea la sistemul de carduri profesionale europene. „Aproximativ 2.000 de șomeri arădeni au carduri profesionale în prezent. În continuare, sistemul informatic pe acest proiect este îmbunătățit. Angajatorii pot folosi portalul pentru acest sistem, în lipsa cititoarelor. În viitor, sistemul cardurilor profesionale ar putea deveni obligatoriu“, susţine Mihaela Jude, inspector superior al Agenţiei Judeţene de ocupare a Forţei de Muncă Arad.

Recomandările redacției