Pentru 260 de copii tabăra de vară s-a terminat mai devreme, iar pentru o parte din ei nici măcar nu a apucat să înceapă. Asta după ce aproape 50 dintre ei au ajuns la spital joi, acuzând simptome de toxiinfecţie alimentară.

Au sperat la o vacanţă de neuitat, însă au ajuns pe patul de spital şi nu e un caz singular. Este povestea de coşmar a zeci de copii, care au mers în tabără la un complex turistic din Bran. Proprietarii au primit turişti, chiar dacă în urmă cu nici o săptămână, comisarii ANPC au închis unul dintre cele două restaurante ale unităţii. Acum, reprezentanții complexului turistic, ridică din umeri şi pun totul pe seama unui virus pe care copiii l-ar fi adus din exterior.

”Ori mâncarea, ori apa, pentru că fetiţa merge de vreo cinci-şase ani în tabere. Anul acesta, deja, este la a treia tabără şi nu am avut în nicio tabără astfel de probleme”, spune un părinte.

 

ANPC închisese deja un restaurant al unităţii

Însă de această dată, cei care au crezut că îţi vor duce copiii la distracţie şi voie bună, au avut parte de o surpriză. Rând pe rând cei mici au căzut ca seceraţi din cauza durerilor insuportabile.

 

 

Autoritățile au luat primele măsuri la acest complex turistic încă de miercuri, cu o zi înainte de apariția unui număr mare de cazuri severe, în tabără.

În data de opt august, inspectorii Protecţiei Consumatorului Braşov au închis blocul alimentar şi piscina acestei unităţi. Ieri însă, potrivit părinţilor toate funcţionau, iar Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a luat aceeaşi decizie, închiderea blocului alimentar, din cauza neregulilor constatate.

 

Nicolae Bardaş, director Protecţia Consumatorului Braşov: Clar nu este o situaţie normală, şi noi suntem cei care am fost acolo şi am dispus nişte măsuri.

 

Acum, angajaţii unităţii de cazare, ridică din umeri şi pun totul pe seama unui virus pe care copiii l-ar fi adus din exterior.

 

Andreea Hogea, director de rezervări Complex Turistic Bran-reporter: În momentul în care un copil vine deja cu această viroză, clar se transmite. Şi nu se transmite la acelaşi grup de copii. Ei lucrează pe echipe.

 

– Deci dumneavoastră excludeţi că ar fi posibil să fi apărut aceste probleme de sănătate din cauza mâncării sau din cauza apei de la complex?

 

– Sub nicio formă.

 

– Aveţi ceva să vă reproșaţi în legătură cu situaţia aceasta, cu suspiciunea de toxiinfecţie?

 

– Într-o oarecare măsură noi suntem cei nedreptăţiţi în această situaţie, sinceră să fiu.

 

Probele ridicate de reprezentanţii ANPC, DSV şi DSP vor fi cele care vor spune din ce cauză au ajuns cei mici la spital.

Sursa Observator.ro

 

 

  • șantajat la adresafurmelor ai hotelurilor spune:

    Cea mai mare problema este la apa acea din fântânile acelea gale in care pui paharu si nu ști cât de expirata este acea apa.
    Am pățit-o in zona industrială Arad wat se cheamă firma .
    Un control de maxima strictețe se cere in aceste cazuri celor care comercializează asemenea dozatoare cu apa.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției