Țara în care femeile sunt abuzate și violate de oameni cu funcții, fără frică de urmări

0
425

Abuzul sexual este atât de obişnuit în Coreea de Nord încât “a ajuns să fie acceptat ca parte a vieţii de zi cu zi”,  arată Human Rights Watch (HRW) într-un raport privind violenţa sexuală.

Oficiali nord-coreeni, printre care membri de partid de rang înalt, gardieni din închisori, poliţişti, procurori şi soldaţi comit tot timpul abuzuri sexuale „fiind puţin preocupaţi de consecinţe”, potrivit organizaţiei care militează pentru apărarea drepturilor omului.

Temându-se de răzbunare sau dezonoarea socială, femeile raportează rareori aceste abuzuri şi autorităţile rareori investighează sau instrumentează astfel de cazuri, potrivit HRW, care susţine că a intervievat 54 de nord-coreene care au fugit din ţară din 2011 şi opt foşti oficiali nord-coreeni.

Majoritatea agresiunilor relatate HRW au avut loc când victimele erau în custodia autorităţilor sau când acestea se ocupau cu comerţul în pieţe, fiind atacate de paznici şi alţi oficiali, scrie stirleprotv.ro

Femeile în custodie puteau face foarte puţine pentru a evita abuzul sexual, întrucât orice plângere putea duce la noi pedepse, inclusiv bătăi şi muncă forţată, precizează HRW.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.