Sâmbătă, 13 mai și duminică, 14 mai, între orele 10.00 – 22.00, pe platoul din fața Consiliului Județean, va avea loc un târg cu produse handmade. Târgul are ca scop intenția de a promova producătorii arădeni şi de a susține comercializarea produselor realizate manual în județul nostru, fie că vorbim de obiecte artizanale, industrie alimentară sau produse agricole. „Invităm arădenii să ne fie alături și în acest sfârșit de săptămână, pentru a vedea lucruri frumoase, realizate de artizani talentați. Promovăm meșterii populari, creatorii de frumos, oameni deosebiți, din ale căror mâini parcă fermecate ies lucruri unice”, a declarat Ionel Bulbuc, vicepreședintele CJA.

Târgul va avea și o componentă gastronomică, arădenii fiind invitați să guste din bucatele și preparatele de tradiție ale Aradului.  

Continuând tradiția, la târg vor avea loc și concerte susținute de elevii Școlii Populare de Artă.

Sâmbătă, și duminică, de la ora 18.00 pe scenă vor urca Ana Maria Mircu, Sofia Frunză, Iulia Țolea, Ariana Mancaș Luca Madoș, Eloise Roșu, Bianca Ilea, Jesica Kiraly, Ana Buruian, Lorena Gâlea, Maia Axente, Diana Hărăbo, Michelle Isopescu, Oana Vlasă – cursanți ai claselor de chitară electric și canto muzică ușoară ai Școlii Populare de Arte Arad, coordonator- Profesor Claudia Stesco, precum și Band-ul K-ROCK: Voce – Alessia Ardelean, Chitară armonie – Simon Kovacs, Chitară solo – David Chevereșan, Bass – Erik Weis Maximilian, Bass – Flavius Moț, Tobe – Alexandru Barbu, Muzică folk – voce și chitară armonie – Florian Jianu, precum și Band-ul RIBOZOM: Voce și chitară armonie – Raul Nica, Chitară solo – Raul Pânzaru, Bass – David Tomuța, Tobe – Erik Stesco, Coordonator- Profesor Cornel Moldovan.

Recomandările redacției