Timp de două zile, azi și mâine – duminică, 14 mai, între orele 10.00 – 22.00, pe platoul din fața Consiliului Județean, are loc un târg cu produse handmade. Târgul are ca scop intenția de a promova producătorii arădeni şi de a susține comercializarea produselor realizate manual în județul nostru, fie că vorbim de obiecte artizanale, industrie alimentară sau produse agricole.

Vă invităm la târgul artizanilor, vă invităm la un spectacol de culoare și bun gust!, sună invitația celor de la Consiliul Județean.

Produse irezistibile

Sunt producători care confecționează genți din piele, admirabil lucrare, trainice și frumos decorate, meșteri în ale căror produse se vede frumusețea sufletului, care pun la vânzare ștergare realizate din cânepă, ii lucrate cu o migală desăvârșită, cingători și trăistuțe!

Doamnele pot alege din multitudinea de podoabe expuse: brățări, cercei, coliere, simple sau cu pietre semiprețioase, realizate manual, din diferite materiale, pictate sau lucrate din lână împlâslită!

Nici iubitorii de grădini nu au fost uitați, pentru că în târg cultivatorii de flori și expozanții cu pitici de grădină și decorațiuni din răchită expun special pentru ei!

Concert live

Dacă vi se face foame, sunt produse pe gustul fiecăruia: clătite, kurtos-kolaci, înghețată, mici gustoși și cârnăciori, iar setea se stinge cu suc sau bere artizanală de la Zimand!

Începând cu ora 18.00, atmosfera se va încălzi, pentru că pe scenă vor urca tineri artiști ai Școlii Populare de Artă, care așteaptă un public entuziast!

Vă așteptăm, așadar, pentru a petrece pe platoul din fața Consiliului Județean Arad câteva ore plăcute, într-o zi de sâmbătă care promite multe!

Invităm arădenii să ne fie alături și în acest sfârșit de săptămână, pentru a vedea lucruri frumoase, realizate de artizani talentați. Promovăm meșterii populari, creatorii de frumos, oameni deosebiți, din ale căror mâini parcă fermecate ies lucruri unice”, a declarat Ionel Bulbuc, vicepreședintele CJA.

  • civica spune:

    Este cea mai nepotrivita locatie pentru targuri,in fata consiliului judetean se preteaza parc cu flori,o arteziana, nicidecum piata,dar” de gustibus non disputandum”

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției