Ludovic Orban este un personaj pitoresc, simpatic, talentat, cu multă carismă şi, la prima vedere, sincer. Ştie să danseze, sau, în fine, mai degrabă să se bâţâie, cântă la chitară şi tare din gură. Şi… cam atât. S-a cocoţat în vârful unui partid istoric, pe care a ajuns acum să îl conducă din funcţia de preşedinte, în urma unor jocuri de culise şi a unui noroc chior. Dacă îi spuneai vreunui liberal în urmă cu ceva ani în urmă că Ludovic va ajunge preşedintele partidului, râdea cu lacrimi. Pentru oricine, Ludovic nu era decât băiatul ăla simpatic dar bun de nimic, pe care nu te poţi supăra niciodată şi cu care, sau de care, râzi până mori.

Categoric că între un guvern responsabil, condus chiar şi de către Viorica Dăncilă, şi unul coordonat de Ludovic Orban îl prefer pe cel dintâi. Manipularea în ceea ce priveşte inteligenţa Vioricăi Dăncilă, în ciuda sâmburilor de adevăr, a fost uriaşă şi nesimţită. Cifrele şi stabilitatea economică a ţării o demonstrează.

Nu sunt însă împotriva dezvoltării acestei ţări şi nu vreau să mă mulţumesc cu puţin. Dacă a trecut moţiunea de cenzură, foarte bine, să vină un guvern mai bun, cu oameni mai calificaţi, responsabili, care să aibă cifre mai bune şi să ofere stabilitate şi creştere economică mai bună decât până acum. Că doar ăsta a fost rolul moţiunii de cenzură, nu? Dar când mă uit la numele viitorului premier, desemnat în persoana lui Ludovic Orban, îmi vine să strig „Tulai!“. A fost cel mai prost şi incompetent ministru al Transporturilor de când există ţara asta. Nu a lucrat nicăieri decât la Stat sau s-a întreţinut din cotizaţiile de partid, lucru spus chiar de către cei de lângă el. Singura sa calitate de om politic este aceea a manevrării jocurilor de culise.

Căderea guvernului Dăncilă prin trecerea moţiunii de cenzură era previzibilă, la fel cu dinamica situaţiei de după: numirea unui incompetent în fruntea unui guvern lipsit de sprijin.

Acest lucru nu scuză însă mijloacele folosite de către cei din PSD pentru a evita trecerea moţiunii de cenzură, oricât de nocivă ar fi ea. Șefa demisă a Tarom, Mădălina Mezei, a declarat că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a cerut să oprească cinci curse interne și să identifice parlamentarii care s-ar fi aflat la bord. Este de-a dreptul halucinant ca în Mileniul al III-lea, într-o ţară din Europa, să ţi se ceară să nu laşi avioanele să decoleze, în încercarea de a opri nişte adversari politici să voteze. Pentru o democraţie aşa ceva este de neacceptat. Nici măcar în ţările subsahariene nu cred că se mai pot întâlni astfel de cazuri. Dacă nu se vor lua măsuri, următorul pas va fi plănuirea prăbuşirii avioanelor chiar din timpul zborului.

Dacă se va demonstra că ministrul Cuc a făcut într-adevăr presiuni asupra conducerii Tarom ca să fie păstrate avioanele la sol, atunci acesta ar trebui închis pentru foarte mulţi ani la… subsol.

Recomandările redacției