Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din data de 22.09.2023 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul S.N.G., în vârstă de 47 ani pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie în forma tentativei de omor.
Din mijloacele de proba administrate în cauză a rezultat următoarea situaţie de fapt: în data de 22.09.2023, în jurul orei 07.00, în timp ce inculpatul S.N.G. se afla în imobilul situat în Oradea, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, a strâns-o de gât cu mâna pe concubina sa F.M.G. şi i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu un cuţit, fiind vizată zona toracică, victima reuşind să pareze şi să se apere de lovituri, ocazie cu care i-au fost provocate mai multe leziuni care au necesitat pentru vindecare 9 (nouă) zile îngrijiri medicale.
Prin ordonanţa din data de 22.09.2023 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor inculpatul a fost reţinut pe o durată de 24 ore începând cu ora 17:50.
La data de 23.09.2023 procurorul de caz a formulat referat cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile. Referatul împreună cu dosarul cauzei a fost trimis spre competentă soluţionare la Tribunalul Bihor. În data de 23.09.2023, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor a admis propunerea şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile.
La efectuarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor – Serviciul de Investigaţii Criminale.
Facem precizarea că punerea in mișcare a acțiunii penale și formularea propunerii de arestare preventivă reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedura penală, și nu pot, în nici un caz, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.