La nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad se efectuează cercetări faţă de un inculpat în vârstă de 22 ani cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor.

În data de 17.12.2023 inculpatul C.I. s-a deplasat cu autoturismul marca BMW pe strada Cocorilor din municipiul Arad, circulând pe trotuar, unde, cu intenţie, l-a lovit pe persoana vătămată LGI- care se deplasa pe bicicletă, iar ulterior a părăsit locul faptei, intrând din nou pe partea carosabilă a străzii. Persoana vătămată a fost proiectată în aer, apoi s-a lovit de pământ şi şi-a pierdut cunoştinţa, fiind ulterior transportat la spital, unde a primit îngrijiri medicale.

Inculpatul urmează a fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Urmărirea penală continuă.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale nu înfrânge principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției