Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) amintește fermierilor care au solicitat Sprijinul Complementar pentru Venit pentru Tinerii Fermieri CIS-YF (Intervenţia PD-03) pot depune documentele care fac dovada formării sau a deținerii competențelor adecvate în domeniul agricol/agronomic până la 30 septembrie 2024 inclusiv.

Tinerii fermieri sunt persoanele fizice care fac dovada formării sau a deţinerii competenţelor adecvate în domeniul agricol/agronomic conform art. 33, alin. 2 din Ordinul MADR nr. 106/2024, cu modificările  și completările ulterioare, cu unul dintre următoarele documente:

  1. a) diplomă/certificat pentru dovedirea absolvirii a cel puţin un curs de iniţiere în domeniul agronomic acreditat, eliberată/eliberat de un formator autorizat, potrivit legislaţiei în vigoare (conform Ordonanţei Guvernului 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare), sau de către Agenţia Naţională pentru Consultanţă Agricolă sau DAJ;
  2. b) diplomă/certificat/adeverinţă pentru dovedirea absolvirii unei forme de învăţământ agronomic, respectiv şcoală profesională, liceu, facultate, cursuri postuniversitare, doctorale etc.;
  3. c) certificat de competenţe profesionale pentru dovedirea deţinerii de competenţe profesionale în domeniul agronomic, eliberat de un formator autorizat, potrivit legislaţiei în vigoare, conform Ordonanţei Guvernului 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare sau certificat de competenţe profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale, eliberat de un centru de evaluare a competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale, autorizat de către Autoritatea Naţională pentru Calificări, conform Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. d) document eliberat de un angajator situat pe teritoriul naţional sau al altui stat pentru dovedirea experienţei practice în activitatea agricolă de cel puţin 12 luni acumulată în ultimii 10 ani în cadrul unei exploataţii agricole.

 

Informații suplimentare:

Sprijinul complementar pentru venit pentru tinerii fermieri – Intervenția PD-03, prevăzută la Cap. 5.1 din PS PAC 2023-2027 – denumit în continuare CIS-YF, reprezintă o plată anuală care se acordă tinerilor fermieri eligibili pentru plata BISS (Sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității), cu vârsta de maximum 40 de ani în anul de cerere, instalați pentru prima dată ca șef al exploatației, pentru primele 50 de hectare eligibile determinate și care se acordă pentru o perioadă de 5 ani consecutivi, începând de la prima depunere a cererii de plată pentru tinerii fermieri. (art. 33 alin. (1) din ordinul MADR nr. 106/2024, cu modificările și completările ulterioare).

Legislație:

  • VI din Hotărârea de Guvern nr. 1571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanţate din Fondul european de garantare agricolă şi de la bugetul de stat, cu modificările și completările ulterioare;
  • 33-36 din Ordinul MADR nr. 106 /2024 privind modalitatea de implementare, îndeplinirea criteriilor de eligibilitate, a condiţiilor şi altor cerinţe specifice, inclusiv tipurile de documente justificative pentru intervenţiile aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a) şi b) din Hotărârea Guvernului nr. 1571/2022, cu modificările și completările ulterioare.

 

   

Recomandările redacției