Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad premiază, ca în fiecare an, excelența în afaceri. Topul firmelor arădene, ediția 2015, va avea loc în 23 octombrie, începând cu ora 18,30, la complexul Expo Arad. Cei mai buni dintre cei mai buni, performerii economiei arădene, oamenii de afaceri care țin ridicat stindardul calității și al performanței, vor fi recompensați într-o adevărată gală a mediului de afaceri arădean.
Topul firmelor arădene 2015, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad este un adevărat etalon al campionilor business-ului arădean. „Continuăm tradiția de a premia, în fiecare an, cei mai merituoși oameni de afaceri arădeni. Topul firmelor 2015 este un bun prilej de a lua pulsul economiei reale a Aradului și de     a-i evidenția pe cei care au reușit să găsească secretul performanței în afaceri. Clasamentul pentru fiecare dintre categoriile pentru care se vor decerna premii este cel întocmit în baza unor criterii clare, stabilite după metodologia unică la nivel național, a Camerei de Comerț a României. Vă așteptăm alături de noi, la acest regal al economiei arădene”, a declarat arh. Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad.
Detalii suplimentare și orice alte informații legate de eveniment pot fi obținute la numărul de telefon 0257-280.800.

Recomandările redacției