Pentru că FC U Craiova pare face o cursă de una singură spre Liga a II-a, având asigurat un buget nelimitat din partea lui Adrian Mititelu, clasarea pe locul 2 e motiv de mândrie pentru competitoarele din seria a IV-a a eșalonului terț. Iar echipa ce ține strânsă în brațe această poziție e chiar nou-promovata din județul Arad, Progresul Pecica.
„Galben-albaștrii” au ajuns la cota 25 de puncte după succesul de la Hunedoara și continuă să surprindă plăcut pe toată lumea. A fost 2-1 (goluri Puie, Tiric, respectiv Bloj) împotriva unui adversar destul de periculos în special pe teren propriu, dovadă că și-a și creat destule ocazii. Gârlea a prins o nouă zi de excepție după cea de la Târgu Jiu, contra liderului, apărând – printre altele – și un penalty. Dar, și pecicanii s-au jucat cu două-trei ocazii mari cât roata carului, însă pentru ei totul e bine când se termină cu bine.
Cum s-au marcat golurile:
1-0 (min. 9): R. Cristian îl deschide pe Iacob pe dreapta, acesta centrează pe colțul lung, de unde Bloj reia în dreapta lui Gârlea
1-1 (min. 17): Puie primește un balon în 15 metri, portarul ezită și atacantul Progresului îl lobează elegant
1-2 (min. 44): Tiric îl execută pe Dumitrescu cu o parabolă perfectă de la colțul careului mare, lateral stânga, la colțul lung
Formații:
FC Hunedoara: Dumitrescu – Cr. Cre­ciunesc, Kovacs, Ionică, Scarlat – Iacob, D. Creciunesc – Bloj, R. Cristian (82 Radicov), Burlacu (79 Petrescu) – Vasinc (67 Licu). Antrenor: Raul Spătaru.
Pecica: Gârlea – Ilan, Tugulescu, Wild, Aldan – S. Popa, Tamaș – Moraru (62 Szekely), Bozian (83 Mager), Tiric (55 Copil) – Puie (75 Iuga). Antrenor: Dan Stupar.
Arbitri: Marius Naidin (Pitești) – Mădălin Prioteasa (Pitești), Alexandru Gherman (Timișoara).
Observatori FRF: Lucian Glogoviceanu (Reșița), Cponstantin Semen (Târgu Jiu).

Recomandările redacției