Zilele Ineului” 2024 – au continuat aseară până târziu în noapte cu a doua zi din eveniment și a fost dedicată muzicii populare, folclorului și tradiției.

Spectacolul a început la ora 17:00 și a fost prezentat de Voichița Suba, având-o cap de afiș pe Liliana Laichici. Au mai interpretat artiștii: Alexandru Pop, Tudor Furdui Iancu, Daniela Han, Voichița Suba, Alexandru Pop Zărăndean, Orchestra Rapsodia condusă de maestrul Vasile Rus, Ansamblul Doina Crișului Ineu, Alexandru Mădăraș și Lorena Tamaș, Ansamblul Floarea Crișului Chișineu-Criș, Ansamblul Țara Zărandului Sebiș, Ansamblul Busuiocul Sântana, Ansamblul Florile Mureșului Vladimirescu, Ansamblul Mugurașii Curtici, Ansamblul Șiriana Șiria, Ansamblul Păstrătorii Tradiției Șicula, Ansamblul Țărinuța Bocsig, Ansamblul Podgoria Pâncota, Ansamblul Spicul Grâului Beliu și Ansamblul Spicul Olari.

Astăzi am avut parte de tradiție, de folclor, de tot ce înseamnă bazele societății noastre românești, într-un fel. Ne-am bucurat de prezența multor copii pe scena ineuană. Ne bucurăm de prezența unor nume însemnate din folclorul românesc, dar până la urmă și din folclorul din această zonă.

Mă bucur că folclorul în ultimul timp a început să crească, iar la noi avem destui interpreți în zonă care devin de renume, cu pași mărunți. Avem și noi la Ineu foarte mulți copii care se îndreaptă către această latură și niște fetițe care cântă extraordinar. Ne mândrim și cu tinerii noștri dansatori, care ne reprezintă cu mândrie.

Am început în 2004 cu Zilele orașului, atunci a fost și prima ediție. Tot atunci am ajuns consilier local, iar eu am fost inițiatorul acestui eveniment, împreună cu alți colegi din Consiliul local, ne-a declarat Călin Abrudan, primarul orașului Ineu.

Astăzi am fost la două evenimente: în comuna Hălmagiu – la o sărbătoare locală și la Ineu – la zilele orașului. Mă bucur să văd că acești doi primari foarte harnici, Gheorghe Dărău și Călin Abrudan, dincolo de proiectele pe care le fac pentru dezvoltarea localităților lor, reușesc să găsească resursă financiară, pentru că trebuie să înțelegem că suntem în mijlocul unor crize, și să dea atenție și acestor sărbători locale, care au meritul de a duce populația să se întâlnească și să sărbătorească. Au fost două sărbători frumoase în care m-am simțit bine și am simțit că fac parte din echipa lor locală și mă bucur că acești primari reușesc să dea și în domeniul cultural ceea ce dau și în domeniul economic. Până la urmă, calitatea de primar este aceea de a reuși să dai cetățeanului ceea ce așteaptă de la tine, iar în calitate de președinte al Consiliului Județean, voi susține întotdeauna și aceste activități culturale, pentru reprezintă un mod prin care ne putem întâlni cu populația să vedem ce dorințe au localnicii, care sunt mulțumirile și care le sunt și nemulțumirile pentru a putea să corectăm eventualele neajunsuri“, ne-a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Sunt la Ineu, alături de mii de localnici care sărbătoresc Zilele Orașului. Felicitări primarului Călin Ilie Abrudan nu numai pentru evenimentele din aceste zile, ci pentru insistența și priceperea cu care lucrează pentru dezvoltarea vizibilă a orașului“, a declarat Ionel Bulbuc, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.

O sărbătoare frumoasă la Ineu, care ne-a făcut să simțim românește! Alături de prietenul meu, Răzvan Cadar, am felicitat și am fost alături de primarul Călin Abrudan, a declarat deputatul Sergiu Bâlcea.

 

Recomandările redacției