Atacul de joi din Facultatea de Filosofie a Universităţii Caroline din centrul Pragăi, soldat cu 14 morţi şi 25 de răniţi, este cel mai tragic atac armat din istoria Republicii Cehe şi rămâne deocamdată înconjurat de mister. Atacatorul a murit şi el, aparent sinucigându-se.

Un bărbat înarmat, în vârstă de 24 de ani, a ucis 14 persoane, la prestigioasa Universitate Carolină din Praga, înainte de a fi găsit mort la faţa locului de către poliţie, au anunţat autorităţile care au exclus pista „terorismului internaţional”, scrie AFP. Un bilanţ anterior, care raportase 15 morţi, a fost revizuit în scădere seara de şeful poliţiei, Martin Vondrasek, care a declarat presei: „În prezent, pot confirma că au fost 14 victime ale acestei crime oribile şi 25 răniţi, dintre care zece grav”.Actul de violenţă, care a avut loc în centrul istoric al capitalei cehe, a provocat o intervenţie masivă a poliţiei puternic înarmate. Atacul armat a început la Facultatea de arte, situată în apropierea unor importante obiective turistice precum Podul Carol din secolul al XIV-lea.  „Nu există niciun indiciu că această crimă este legată de terorismul internaţional”, a declarat presei ministrul ceh de interne, Vit Rakusan. (sursa:news.ro)

 

Recomandările redacției