Vineri, 8 septembrie 2023, constructorul contractat de municipalitatea arădeană pentru realizarea proiectului “Lucrări de amenajare traseu transport public de călători cu autobuzul care să asigure legătura pe arterele urbane între zona UTA și strada Ștefan cel Mare” va transporta o nouă confecție metalică (grinda GP 204) de mari dimensiuni, parte componentă a podului hobanat peste Râul Mureș. Încărcarea va avea loc vineri seara, transportul va fi realizat noaptea de vineri spre sâmbătă,iar montajul sâmbătă, 09.09.2023. Traseul urmat de mijlocul de transport agabaritic va fi următorul:sediul constructorului-, Centura de Nord a municipiului, Centura în regim de autostradă, coborârea de pe autostradă la Aeroport – Calea Bodrogului – strada Dorobanți – strada Andrei Șaguna. De acolo, transportul agabaritic va continua deplasarea cu spatele până în șantier, pe malul Mureșului. „Avem rugămintea ca, în intervalul amintit și pe traseul menționat, să nu fie parcate mașini pe partea carosabilă care să împiedice deplasarea mijlocului de transport agabaritic. Ne cerem scuze locatarilor din zonă pentru tot deranjul produs și le mulțumim anticipat pentru înțelegere”, spun reprezentanții administrației locale.
Actualitate 51
Cod galben de ceață densă, ghețuș și chiciură în Arad și alte 13 județe
citește mai mult »