covoareOamenii legii din Vladimirescu au depistat şi oprit în trafic, în noaptea de marţi spre miercuri, un transport ilicit cu 179 de covoare.

Poliţiştii l-au depistat în trafic, pe DN 7, în localitate, pe R. E., de 28 de ani, din judeţul Buzău, în timp ce transporta, cu o autoutilitară, 179 de covoare, de diferite dimensiuni, achiziţionate din Suedia, în scopul comercializării, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu deţinea documente legale de provenienţă pentru marfa transportată.

Conform Legii nr. 12/1990, bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu suma de 1.000 de lei, iar cele 179 de covoare, în valoare totală de aproximativ 40.000 de lei, au fost reţinute în vederea confiscării”,preciza Ovidiu Liber, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Recomandările redacției