Proiectul tehnic al Drumului Expres Arad – Oradea a ajuns în etapa de a obține Acordul de Mediu, un pas important în evoluția realizării acestei investiții în infrastructură.

Studiul de evaluare adecvat și Raportul de impact asupra mediului, documentațiile necesare obținerii Acordului, au fost finalizate și au intrat în procedura de dezbatere publică la Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM).

Anunțul privind dezbaterea a fost publicat pe website-ul ANPM luni, 22 mai. Publicul interesat poate transmite în scris comentarii/opinii/observaţii privind documentele menţionate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului – Agenția Națională pentru Protecția Mediului din Splaiul Independentei, nr. 294, Sector 6, Bucureşti, până la data de 29.06.2023.

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a făcut următoarele precizări:

Proiectul traversează cursul râurilor Crișul Alb și Crișul Negru, prin intermediul unor poduri. În zona Chișineu Criș, pentru a reduce impactul asupra habitatelor, a fost adoptată soluția mutării traseului drumului și a nodului rutier, în așa fel încât să nu afecteze ariile naturale protejate din zonă. Ținând seama de faptul că traseul drumului expres Arad – Oradea nu se suprapune peste siturile de interes comunitar Natura 2000, la sfârșitul lunii iunie, după finalizarea acestei ultime etape de consultare publică, putem obține și avizul de mediu.

În această perioadă, având în vedere reconfigurarea traseului pe teritoriul județului Arad în zona limitrofă orașului Chișineu Criș, realizăm ultimele foraje pe noul amplasament și lucrăm la identificarea proprietarilor de terenuri de pe noul culoar de expropriere.

În ultima săptămână din iunie vor avea loc patru dezbateri publice în Oradea, Salonta, Arad și Chișineu Criș.

În cursul lunii iulie ne propunem să obținem avizele necesare pentru adoptarea hotărârilor de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici și pentru exproprierea terenurilor afectate de proiect. În aceste condiții, în luna august am putea demara procedura de licitație pentru selectarea constructorilor ce vor realiza cele 3 tronsoane în care este împărțit drumul”, a adăugat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Traseul Drumului Expres Arad – Oradea va avea o lungime 120,1 km, cu profil de patru benzi de circulație. Proiectul mai prevede drumul de legătură cu orașul Salonta (județul Bihor), de 5 km, drumul de legătură cu Arad, de 3 km, și drumul de legătură cu punctul de trecere a frontierei cu Ungaria (Salonta – Békéscsaba), de 9,85 km. Astfel, lungimea totală a drumului va fi de 138 km.

Vă reamintim că Studiul de Fezabilitate a fost aprobat în luna decembrie 2022, proiectul fiind în prezent în etapa de proiectare. Lucrările vor fi împărțite în trei tronsoane: Oradea – Salonta, Salonta – Chișineu Criș și Chișineu Criș – Arad. Valoarea totală estimată a proiectului, conform Studiului de Fezabilitate, este de 10,7 miliarde lei 10.710.315.053,99, inclusiv TVA.

sursa: apuseni.info

Recomandările redacției