Trei pompieri ai Detaşamentului Ineu şi voluntarii SVSU Cermei au salvat o locuinţă

0
232

Incendiul din localitatea Cermei a fost anunțat la 112 de către proprietarul casei, ardea garajul din curte, din fericire fără mașină, dar aceasta era staţionată foarte aproape de casă. Au fost imediat alocate forțe ale Detașamentului de Pompieri Ineu, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, şase subofiţeri și SVSU Cermei cu o autospecială de stingere și patru voluntari. Când au ajuns voluntarii garajul ardea în totalitate, violent și incendiul era chiar lângă casă. Misiunea a fost cu atât mai dificilă cu cât exista posibilitatea să ia foc şi casa. Plutonier major Morar, plutonier adjutant Szasz și plutonier Katai mergeau spre casă, tocmai ieșiseră din tura de serviciu, însă au oprit imediat mașina și au trecut la intervenție şi cu ajutorul celor patru voluntari au reușit să limiteze extinderea incendiului până la sosirea echipajului de la Ineu care, după ce au evacuat două butelii din garaj şi după o ora de intervenție au stins focul. Casa și celelalte anexe au fost salvate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.