furturiTrei tineri au fost reţinuţi după ce au furat mai multe bunuri în perioada mai–iunie. Poliţiştii din cadrul Poliţiei Comunale Şiria, i-au depistat şi reţinut pe Laviniu L., de 20 ani, Cosmin L., de 23 ani şi Andrei S., de 23 ani.
În urma cercetărilor efectuate poliţiştii au stabilit că în data de 13 iunie, cei trei tineri au sustras o motocositoare din anexa unei locuinţe aparţinând lui Florea M., din Galşa.
De asemenea, în urma verificărilor s-a stabilit că aceştia sunt suspecţi şi în alte două cazuri de furt comise în luna mai, respectiv iunie, pe raza localităţii Mâsca, când au sustras un tractor şi o stropitoare pentru erbicidat din ferma unui cetăţean italian. Întreg prejudiciul cauzat victimelor a fost recuperat de poliţişti.
„Faţă de cei în cauză s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Ovidiu Liber. Poliţiştii continuă cercetările.
(C.G.)

Recomandările redacției