Echipele Academiei UTA au avut un weekend aproape perfect, în care au obținut 10 puncte din 12 posibile.
Liga de Tineret: UTA – Csikszereda 2-2
UTA a înregistrat al treilea rezultat de egalitate consecutiv în Liga de Tineret, după remiza cu Csikszereda, scor 2-2. Pentru echipa lui Marius Ciubăncan și Sorin Botiș au marcat Kyrychenko și Bușu. Roș-albii au început meciul cu Neag – Olăroiu, Joldea, Murgu, Curtuiuș, Maghiar, Vâlcu, Buză, Nica, Blaga, Kyrychenko. Singurul care a mai intrat pe parcurs a fost Bușu. Etapa viitoare, aceștia vor juca în deplasare la LPS Bihorul.
Liga Elitelor U17: UTA – Csikszereda 2-1
În Liga Elitelor U17, arădenii au obținut prima victorie în această ediție de campionat. Formația antrenată de Mihai Petcuț și Costel Bogoșel s-a impus cu 2-1 în fața celor de la Csikszereda. UTA a deschis scorul în minutul 29 prin Salka, iar Calotă a făcut 2-0 în minutul 50. Cu cinci minute înainte de final, oaspeții au redus din diferență, dar arădenii au fost atenți și nu au scăpat cele trei puncte. Roșu – Chiș, Marinescu, Goja, Măgulean, Rusu, Salka, Felea, Crainic, Șiclovan, Calotă a fost primul unsprezece aliniat de UTA, pe parcurs mai intrând Ilie, Ștef, Centye, Muntean și Nițu. Etapa viitoare, juniorii U17 vor juca tot la Oradea cu LPS Bihorul.
Liga Elitelor U16: UTA – FC U Craiova 4-1
Și formația lui Gaica, Ungur, Bogoșel și Radu Mărginean s-a impus în acest week-end. Echipa antrenată de cei patru a jucat împotriva celor de la U Craiova 1948, pe care i-a învins cu 4-1. Pentru UTA, Baba a reușit o „dublă”, iar celelalte goluri au fost reușite de Ene și Ronai. Arădenii au început cu Cutean – Vereș, Ancateu, Ene, Berar, Hodoșan, Corchiș, Păduraru, Tăroi, Tolcea, Iancu. Au mai jucat Baba, Glevan, Ronai, Leca și Burcă.
Liga Elitelor U15: UTA – FC U Craiova 7-0
Trupa pregătită de Dinu Donca și Alex Nistor a trecut cu 7-0 de U Craiova 1948 într-un meci în care Barbu a marcat de patru ori, Tomoioagă de două ori și Pelău o dată. UTA U15 a început cu Șuli – Cioară, Tănăsie, Sherzad, Mărgan, Zachar, Pelău, Burta, Ile, Barbu, Sandu. Ceilalți jucători care au mai intrat pe parcurs au fost Drăgușin, Antochi, Spătariu, Stoian și Tomoioagă. Atât UTA U15, cât și cei de la U16, vor juca tot acasă weekend-ul viitor. Aceștia vor primi vizita echipelor de aceeași categorie a celor de la LPS Bihorul Oradea.
FOTO: Costel Șerban