regio

Rămânem cu mai puţine trenuri decât aveam oricum. Navetiştii din judeţul nostrum şi de prin alte părţi vor avea mare bătaie de cap cu transportul. Din data de 17 martie, trenurile Regiotrans cu care circulau sute de arădeni zilnic au fost scoase din circulaţie. Măsura nu e temporară. Regiotrans, cel mai mare operator feroviar privat, a rămas fără licenţă, ceea ce înseamnă că trenurile acestei companii nu mai au voie să circule pe calea ferată din România.

„Vă informăm faptul că, urmare adresei nr. 2120/294/16.03.2015 emisă de A.S.F.R., REGIOTRANS SRL este obligată să întrerupă activitatea de transport feroviar de călători, începând cu data de 17.03.2015 şi până la o dată pe care o vom comunica în timp util. În procent de 97%, cursele Regiotrans sunt curse locale, de 30 – 100 de kilometri, restul de 3% – circa 20 de curse pe zi – fiind curse pe rute lungi, precum Braşov – Iaşi, Braşov – Timişoara, Braşov – Craiova, Braşov – Bucureşti – Constanţa, sau Braşov – Piteşti.

Autoritatea Feroviară a făcut o serie de controale în ultima perioadă. În urma verificărilor s-au descoperit mai multe probleme tehnice la garniturile acestei companii. Operatorul Regiotrans şi-a pierdut certificatul de siguranţă, după ce au fost descoperite probleme tehnice la 29 de automotoare. Regiotrans are un parc rulant de 222 de automotoare, locomotive şi vagoane.

În această situaţie, compania Regiotrans are două alternative – solicitarea unui nou certificat de siguranţă şi scoaterea automotoarelor cu probleme din circulaţie ori reparaţii şi cererea unui nou certificat de siguranţă.

Sute de navetişti au aflat că Regiotrans nu mai circulă pe ultima sută de metri. Mai mult, din cauza diferenţelor de orar, între CFR şi Regiostrans, mulţi dintre navetişti nu vor mai avea cum să ajungă la muncă. „Oamenii sunt nevoiţi să facă naveta pentru a ajunge la muncă pentru a supravieţui! După ce că erau nişte condiţii…frig fără curent tot timpul cu întârzieri Acum sec, în ultimul moment se suspend. Ruşine! Cu ce mergem noi navetiştii la muncă?“, spune Claudiu, un navetist din judeţ. Mulţi au abonamente pe trenuri ale Regiotrans şi chiar şi în condiţiile în care, aceştia optează pentru trenurile CFR, nu ştiu dacă abonamentele le sunt valabile. „Dacă avem abonamente lunare la Regio, cum procedam? Sunt valabile si pentru CFR? pe aceiaşi rută? Sau ni le decontează la casă??“, se întreba un alt călător.

În prezent, grupul de firme Regiotrans Braşov are peste 3.000 de angajaţi şi operează pe aproape 50 de linii feroviare, ceea ce înseamnă peste 2.000 kilometri, luate în concesiune, în peste 20 de judeţe. Trenurile s-au oprit la o lună de la moartea celui care controla activiatea firmei, omul de afaceri Costel Comana. El s-a sinucis în toaleta unui avion care îl ducea spre Costa Rica.

Comana era anchetat într-un dosar de corupţie şi era acuzat de procurori că încasase ilegal subvenţii de aproape 183 de milioane de lei de la stat.

  • misu razvan spune:

    Mai sunt in circulatie trenurile de la TFC si CFR CALATORI. Ele au trenuri in toata tara. Le putem gasi pe INFOFER.RO

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției