Departamentul Trezoreriei americane a început să ia măsuri extraordinare pentru a continua să plătească facturile guvernului federal, în condiţiile în care SUA şi-au atins limita datoriei publice, a declarat secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, citată de CNBC. Într-o scrisoare adresată Preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, republican de California, Yellen a spus că Trezoreria va suspenda noile investiţii în Fondul de pensii şi invaliditate din serviciul public şi Fondul de beneficii pentru sănătate pentru pensionari din Serviciul Poştal, până pe 5 iunie 2023.Dar ea a avertizat că ambele măsuri sunt supuse unei ”incertitudini considerabile”, dacă Congresul nu adoptă un proiect de lege pentru creşterea plafonului datoriei de 31.400 miliarde de dolari.Secretarul Trezoreriei le-a spus vinerea trecută parlamentarilor că consideră că măsurile extraordinare ar putea permite guvernului să-şi achite obligaţiile până la începutul lunii iunie.Yellen a îndemnat săptămâna trecută Congresul ”să acţioneze în timp util pentru a creşte sau suspenda limita datoriei”, deoarece nerespectarea acestui lucru ar putea duce la prima neîndeplinire a obligaţiilor de plată a datoriilor SUA şi ar putea cauza pagube economice în întreaga lume.De asemenea, Casa Albă a cerut Congresului să ridice plafonul datoriei ”fără condiţii”.Secretarul Trezoreriei a avertizat săptămâna trecută că guvernul SUA va atinge plafonul legal al datoriei joi, după care vor fi luate măsuri extraordinare pentru a împiedica guvernul să-şi îndeplinească obligaţiile de datorie.
Actualitate 20
Una din trei femei, supuse violenței fizice, psihice sau sexuale de către partener
citește mai mult »