judecata
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu au dispus, printr-un rechizitoriu întocmit în urmă cu câteva zile, trimiterea în judecată a inculpatului Mihai Joldu, pentru săvârşirea infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.
„Suspectul, în noaptea de 27/28.09.2014, aflându-se la volanul autoturismului marca Dacia, în timp ce rula pe strada Horia din oraşul Ineu, a fost oprit în trafic, de un echipaj de poliţie, aflat în serviciu de patrulare şi control. Cu acea ocazie, inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,85 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Din Buletinul de analiză toxicologică a rezultă că, la proba recoltată, inculpatul avea o alcoolemie de 1,40 gr%0”, preciza Biroul de presă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Ineu.

Recomandările redacției