Trimişi în judecată pentru evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală

0
31

Trei bărbaţi au fost trimişi în judecată după ce au emis facturi reprezentând operaţiuni fictive pentru deducerea taxei pe valoare adăugată, prejudiciind astfel bugetul de stat cu peste 200.000 lei. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus, prin rechizitoriul din data de 12.11.2015 trimiterea în judecată a inculpaţilor Chambre Ovidiu Gerald, Aivănesei Didel şi Aivănesei Dumitru Alin pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, respectiv complicitate la evaziune fiscală. „În fapt, din probele administrate până în acest moment procesual, s-a reţinut că inculpatul Chambre Ovidiu Gerald, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, în perioada 2009– aprilie 2011, a dispus înregistrarea în evidenţa contabilă a societăţii de facturi fiscale emise în numele a trei societăţi comerciale, reprezentând prestări servicii conform unor contracte încheiate anterior, facturi care nu au la bază operaţiuni reale, în scopul deducerii TVA şi a diminuării masei profitului impozabil, cauzând astfel un prejudiciu în dauna bugetului de stat în sumă de 162.404 lei. Inculpatul Aivănesei Didel,  în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a emis în perioada martie 2011 – mai 2011, în numele societăţii, facturi fiscale reprezentând prestări servicii, care nu au la bază operaţiuni reale, în scopul deducerii de către inculpatul Chambre Ovidiu Gerald, în numele societăţii la care acesta deţinea calitatea de administrator, a taxei pe valoare adăugată în sumă de 30.944 lei. Inculpatul recidivist Aivănesei Dumitru Alin,  în calitate de administrator de fapt al unei societăţi comerciale, a emis în perioada iunie 2010 – aprilie 2011, în numele societăţii, facturi fiscale reprezentând prestări servicii, care nu au la bază operaţiuni reale, în scopul deducerii de către inculpatul Chambre Ovidiu Gerald,  în numele societăţii la care acesta deţinea calitatea de administrator, a taxei pe valoare adăugată în sumă de 62.515,48 lei”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.