Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare în procesul de la New York pentru banii tăinuiţi. Pronunţarea sentinţei a fost stabilită pentru 11 iulie. Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte de alegerile prezidenţiale din 2016, pentru ca aceasta să păstreze tăcerea în legătură cu o presupusă relaţie sexuală pe care ar fi avut-o cu el în 2006, potrivit CNN. Condamnarea lui Trump a declanşat o furtună politică la Washington. Republicanii au atacat cu furie verdictul ca pe o eroare judiciară, în timp ce democraţii i-au lăudat pe juraţii din New York pentru că au pronunţat o hotărâre corectă într-unul dintre cele mai răsunătoare procese din istoria Americii.Campania lui Joe Biden a declarat că „nimeni nu este mai presus de lege”. „Există în continuare o singură modalitate de a-l ţine pe Donald Trump departe de Biroul Oval: la urne”, a declarat Michael Tyler, directorul de comunicare al lui Biden.Republicanii s-au raliat în jurul lui Trump, reiterându-şi acuzaţiile nefondate potrivit cărora administraţia Biden s-ar fi implicat în persecuţia politică a fostului preşedinte american. „Astăzi este o zi ruşinoasă în istoria americană”, a declarat Mike Johnson, preşedintele Camerei Reprezentanţilor. Congresmanul Jim Jordan, preşedintele comisiei juridice din Camera Reprezentanţilor, a deplâns verdictul ca fiind „o parodie de justiţie”.Unii dintre consilierii şi membrii familiei lui Trump au fost şi mai tranşanţi. „Ce porcărie”, a scris pe X Donald Trump Jr, fiul cel mare al fostului preşedinte. (sursa:news.ro)
Actualitate 15
Un bărbat din Chișineu-Criș a fost amendat cu 2.000 de lei după ce reclamația sa s-a dovedit falsă
citește mai mult »