Țucudean – „tricolor” pentru meciurile cu Lituania și Muntenegru, Man și Petre au amical cu Belgia

0
101

George Țucudean a fost selecționat de Cosmin Contra pentru ultimele două meciuri din grupa de Liga Națiunilor, contra Lituaniei (sâmbătă, ora 21:45, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești) și Muntenegrului (marți, ora 21:45, la Podgo­rica). Până acum, atacantul arădean a evoluat în trei dintre cele patru meciuri ale României din această competiție, lipsind doar la partida tur cu Muntenegru.
Naționala U21, calificată la Campionatul European de vara viitoare din Italia și San Marino, are programat un amical contra Belgiei joi, de la ora 19:00, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca. Din lotul ales de Mirel Rădoi fac parte și arădenii Dennis Man și Adrian Petre, piese importante în campania de calificare pentru EURO.
David Miculescu (UTA) și Denis Rusu (Șoimii Lipova) vor evolua pentru România U18, antrenată de Laurențiu Roșu, într-o „dublă” amicală contra Albaniei. Reunirea are loc miercuri, iar partidele se vor disputa în Albania duminică și marți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.