O primărie din județ vrea să încurajeze turismul în zona Codrilor Moma, pe fonduri nerambursabile. Este vorba de proiectul „Încurajarea activităților turistice la poalele Codrilor Moma”, depus pentru obținerea de finanțare în cadrul Programului Național pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) și în cadrul căruia ar urma să fie realizat un refugiu turistic. Contractul de execuție a lucrărilor de construcție a refugiului a fost scos de curând la licitație, iar firmele interesate mai au timp să depună oferte până pe data de 27 a acestei luni.
Refugiul turistic ar urma să coste peste 100.000 de euro. În interiorul acestuia va fi amenajat şi un mic punct de informare. Comuna Hășmaș are experiență în derularea de proiecte cu fonduri nerambursabile, acest proiect pe turism fiind în plan de ceva vreme.
Însă nu doar comuna Hășmaș a accesat finanțare pentru turism. În 2011, mai multe proiecte ale unor primării arădene au fost selectate pentru finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, pe Măsura 313 –„Încurajarea activităţilor turistice“. Proiectele alese au fost ale unor primării precum: Bârzava, Bata, Buteni, Brazii, Zăbrani, Socodor, Şilindia, Cermei, Felnac, Dezna, Dorobanţi și Săvârşin. Unele primării și-au amenajat mici centre de informare tu­ristică.

Recomandările redacției