Clasificată ca a doua mare economie mondială, China acaparează tot mai mult interesul ţărilor europene, mediul de afaceri şi cele universitare fiind în permanenţă interesate de oportunităţile oferite de această putere politică, militară şi economică aflată în plină dezvoltare. Interesul real faţă de China şi oportunităţile pe care această ţară le oferă este stimulat însă şi de autorităţile chineze prin organizarea de manifestări în care pe lângă oportunităţi, este prezentat şi impactul pe care-l pot avea stabilirea de relaţii de diferite tipuri între entităţi chineze şi străine.

O astfel de manifestare a fost organizată zilele trecute la Bruxelles, tema fiind al 13-lea plan cincinal al Chinei: priorităţi, obiective şi oportunităţi. Printre invitaţii la această manifestare a fost şi Universitatea Aurel Vlaicu Arad, invitaţie onorată prin prezenţa la dezbateri a lect. univ. dr. Mihaela Gavrilă, de la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Asistenţă Socială. Date fiind colaborările deja stabilite între universitatea arădeană şi universităţi din China, prezenţa universitarei arădence la această manifestare s-a constituit într-o ocazie nimerită de dezvoltare a colaborărilor existente şi de stabilire a unor noi contacte care să fie fructifixcate ulterior. „Este foarte important pentru universitatea noastră să fim prezenţi la aceste dezbateri în care se discută despre viitorul relaţiilor dintre Europa şi China. UAV are deja stabile acorduri  cu universităţi din China şi ne dorim pe viitor ca aceste parteneriate să se dezvolte atât în plan educaţional cât şi al cercetării”, a declarat prof. univ. dr. Ramona Lile, rector al UAV.

În cadrul dezbaterilor de la Bruxelles s-a analizat în profunzime, printre altele, şi impactul economic şi social pe care al 13-lea plan cincinal al Chinei în va avea asupra Europei. Prezentarea materialelor pregătite de organizatorii chinezi s-a realizat într-un cadru interactiv, într-o sală din proximitatea Parlamentului European. Semnificativ pentru importanţa pe care statul chinez o acordă acestui tip de manifestări este calitatea celor desemnaţi să participe, Spre exemplu, comisia care a organizat şi susţinut dezbaterea de la Bruxelle a fost prezidată de prof. univ. Cai Fang, vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Sociale a Chinei, specialist recunoscut şi reputat în probleme de economie chineză, migraţii populaţionale şi reforme în integrarea profesională. „A fost o dezbatere la care au participat personalităţi din medii economice, sociale şi universitare din China şi din state din Europa. Pentru noi a fost un prilej excelent de a ne face şi mai cunoscută universitatea, de a stabili contacte cu reprezentanţi ai mediului universitar şi economic prezenţi la eveniment, de a crea noi oportunităţi de colaborare cu parteneri din China şi din state ale Europei”, a declarat Mihaela Gavrilă, universitara UAV prezentpă la dezbaterile de la Bruxelles.

Recomandările redacției