Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad se situează pe locul 27 din cele 73 de universități din România evaluate în cadrul clasamentului internațional realizat de Study Abroad Aide’s World University Rankings, ediția 2025.
Clasamentul, care include 8.536 de universități, analizează instituțiile de învățământ superior la nivel mondial, oferind studenților internaționali informații utile pentru alegerea universității unde își vor continua studiile.
În acest clasament au fost evaluate reputația academică a universității, numărul de studenți înscriși și numărul de studenți internaționali, fiind luate în considerare date din rankinguri internaționale de prestigiu, precum Times Higher Education, QS World University Rankings și US News & World Report.
La nivel național, primele locuri sunt ocupate de Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai și Academia de Studii Economice.

„Este o poziție onorantă pentru universitatea noastră și ne bucurăm că suntem între primele 30 de universități la nivel național. Sunt convins că putem urca în acest clasament, mai ales că unul dintre obiectivele managementului este implementarea strategiei de internaționalizare, care să ducă la creșterea numărului de studenți străini și să ofere oportunități de studiu pentru tinerii din întreaga lume”, a declarat prorectorul UAV responsabil cu transparență academică și relații internaționale, prof. univ. dr. Liviu Sevastian Bocîi.

 

Recomandările redacției