De obicei orele finale ale perioadei de transferuri sunt foarte agitate la un club, acesta încercând să dea ultimele lovituri, să profite de ultimele oportunități născute de o piață cuprinsă de tumult, posibilitățile de tranzacționare a jucătorilor fiind destul de mari, atât în ceea ce privește achizițiile cât și în materie de plecări. Nici UTA n-a făcut excepție de la această regulă, cel puțin în ceea ce privește încorporarea de noi jucători.
În primul rând UTA a reușit să-l legitimeze pe brazilianul Roger, care după un an de zile se întoarce la Arad, nu împrumut, așa cum ne-am fi imaginat acum câteva săptămâni, nici răscumpărat, pentru că nu s-a schimbat încă nimic la nivelul conducerii clubului, ci liber de contract. Nu mai revenim asupra detaliilor deja cunoscute în ceea ce privește despărțirea lui Roger de CFR Cluj, însă punctăm ultimele amănunte din această poveste, una foarte întortocheată și care încă nu este definitiv încheiată. Astfel, brazilianul a profitat de faptul că jucător străin fiind avea dreptul să se adreseze direct FIFA, a primit din partea forului internațional un permis de muncă provizoriu, care-i dă dreptul să joace pe perioada desfășurării litigiului cu clubul de la care a plecat denunțându-și unilateral contractul. Regula este însă aceea că jucătorul nu poate semna decât cu un club dintr-un alt campionat decât cel în care activează clubul cu care se află în litigiu, asta pentru a întâmpina situația în care jucătorul să joace împotriva clubului cu care, până la sentința finală, se află teoretic sub contract. Ei bine UTA a găsit un artificiu care i-a permis să-l transfere totuși pe Roger. Brazilianul a semnat cu o echipă din liga a doua maghiară, Szentlorinc Sportplaya, de unde imediat el a fost transferat de UTA.
O mișcare ingenioasă ar spune unii, mai mult decât discutabilă din punct de vedere moral ar spune alții. Cât de important este ca un club să aibă principii, valori și practici morale, rămâne la latitudinea fiecărui suporter. Dincolo de această discuție rămâne însă legalitatea unei astfel de practici. UTA l-a putut înregistra pe Roger acum pentru că strict tehnic nu a încălcat procedurile regulamentare. Însă evident că cei de la CFR au aflat și, cu o falcă în cer și una-n pământ, patronul Neluțu Varga a anunțat sesizări la toate forurile fotbalistice competente, amenințând cu represalii. Nu știm cum va judeca un tribunal sportiv speța, pentru că este evident că UTA și-a bătut joc de spiritul unei reguli, driblându-l printr-o tehnicalitate. Sigur, au fost nenumărate cazuri de sentințe date împotriva evidenței tocmai din cauza unor asemenea tehnicalități, lucru firesc într-un proces judiciar de orice natură unde la fiecare caz este pusă în discuție nu doar vinovăția sau nevinovăția inculpatului în mod direct ci și indirect slăbiciunile legislative. O asemenea slăbiciune a fost găsită și de UTA în regulament iar cei care conduc clubul au decis să o exploateze. Ce riscă UTA dacă va fi găsită vinovată? O amendă de 100.000 de lei, care este teoretic neglijabilă dacă o punem în balanță cu valoarea jucătorului dar și o interdicție la transferuri. Aceasta ar fi o consecință mult mai gravă deoarece interdicția la transferuri se aplică pentru orice tip de înregistrare de jucător la FRF, inclusiv jucătorii aduși liber de contract, inclusiv jucătorii care-și prelungesc contractul cu echipa. O suspendare de 1-2 perioade de transferuri o poate lăsa pe UTA fără marea majoritate a jucătorilor seniori.
Și evident, mai există un aspect care îi poate aduce UTA-ei mari bătăi de cap. Ostilizarea unei conduceri de club de talia CFR-ului nu este niciodată un lucru de dorit, dacă ținem cont de conexiunile pe care oamenii din conducerea acestui club le au cu lumea fotbalului, iar aici e suficient să amintim de faptul că președintele clubului este un fost important arbitru, Cristi Balaj. Ori pe lângă faptul că i l-a suflat pe Roger în felul în care a făcut-o, amestecându-se cu efect în litigiul dintre club și jucător, UTA a refuzat toate ofertele pe care clujenii le-au făcut pentru a-l lua pe Otele în Gruia încă din această iarnă. Din această perspectivă și meciul direct din 2 martie, care se va juca la Cluj, se anunță unul de foc pentru echipa noastră. În sfârșit, pentru a încheia discuția despre Roger, să menționăm că am solicitat și clubului UTA un punct de vedere pe acest subiect, punct de vedere pe care-l vom publica în măsura în care-l vom primi.
Așadar, în acest moment, UTA este foarte bine aprovizionată la capitolul mijlocași ofensivi, acolo unde-i are în lot pe Rareș Pop, Desley Ubbink, Roger, Otele, Willie Barbosa și Albert Stahl plus Virgiliu Postolachi, cel care deși vârf de atac a fost folosit mult în bandă în ultima vreme de Laszlo Balint. De asemenea jucători precum Roger sau Barbosa pot reprezenta și alternative la Ubbink pe postul de mijlocaș central ofensiv. De asemenea, pe aceste posturi UTA punctează și la capitolul jucători „under 21“. Pe lângă Pop, Bătrâna Doamnă îi mai are disponibili în acele poziții pe Claudiu Negoescu, cel care nu și-a găsit echipă unde să fie împrumutat în această iarnă și momentan accidentații Raul Șteau și Salvatore Marrone.
De fapt dacă ne uităm pe structura lotului, UTA stă foarte bine cantitativ și chiar calitativ (din ce am văzut la ultimul meci) mai în toate compartimentele, cu excepția unuia: poarta. La prima vedere, o poartă cu Iacob, Balauru și Mociu variante ar trebui să fie rezonabilă pentru un obiectiv precum salvarea de la retrogradare. Din păcate prestațiile primilor doi în acest sezon au fost slabe, nesigure iar Mociu încă nu are niciun meci oficial jucat la UTA și e greu de crezut că se va risca tocmai acum introducerea sa. Din această cauză Laszlo Balint a insistat foarte mult pentru aducerea unui goalkeeper, lucru care pare că s-a și reușit în ultima zi de mercato. Din informațiile pe care le-am primit se pare că ar fi vorba despre un portar ucrainian de 26 de ani, pe numele său Danylo Kucher, posesor al unei înălțimi impresionante, de 1,93 metri. Deocamdată însă clubul amână anunțarea sa oficială, așteptând ca jucătorul să ajungă prima dată la Arad. Și, știm cu toții că în fotbal nimic nu e sigur până nu e anunțat oficial (uneori nici după aceea) așa că vom prezenta mai multe detalii despre nou achiziție în momentul în care îl vom vedea la Arena „Francisc Neuman“.
În sfârșit, poate cea mai neașteptată mutare făcută de UTA în această perioadă de mercato este achiziția a nu mai puțin de 7 jucători africani, din Ghana și Nigeria, cu vârste cuprinse între 19 și 21 de ani. Aceștia au fost transferați prin intermediul impresarului Cristian Hossu, cel care l-a adus la Arad și pe Joseph Godwin. Cum formalitățile birocratice de eliberare a permiselor de muncă durează, noii jucători vor ajunge la Arad abia peste câteva săptămâni, după care vor intra într-un proces de evaluare, pregătire și adaptare. Rămâne de văzut ce se va întâmpla apoi cu ei, pentru că deși deschiderea acestei piste africane se poate dovedi una interesantă atât sportiv cât și financiar, rămân totuși câteva întrebări de pus în privința acestor transferuri: ce se va întâmpla cu acești jucători până în vară, cât de mult va afecta moralul puștilor de la Academie precum și imaginea Academiei faptul că iată li se aduce o asemenea concurență bogată cantitativ și, dincolo de asta, ce se va întâmpla cu cei care în vară nu vor fi considerați suficient de pregătiți pentru a juca la prima echipă? Vor fi împrumutați precum Godwin? UTA are deja numeroși jucători împrumutați fie la Pecica fie pe la alte echipe iar în aceste condiții se poate deschide din nou discuția despre necesitatea imperioasă a formării unei echipe secunde care să evolueze măcar la nivelul eșalonului 3 pentru ca UTA să aibă aproape, la îndemână, această pleiadă de jucători aflați în anticamera primei echipe.
(foto: uta-arad.ro)
Ce mă bucur,este faptul că în sfârșit conducerea UTE-ei s-a luat la trântă cu ursul clujean. Prea și -au luat lumea în cap. Sper că UTA să joace la Cluj cu o ambiție ieșită din comun să le ia și punctele puse în joc.
Bună ziua, pot sa spun și sa rog conducerea Clubului sa folosim jucători din pepiniera noastră, ca avem mulți care ar dori sa joace la prima echipa ,,,și eu va garantez ca va da totul pe teren,,Sa nu mai importam jucători din alte Țări,,Asa folosind jucători din academice echipelor din Tara ,,ne întărim echipa Națională, de 19 ;21 și asa mai departe,,dacă tot importam jucători, nu vom avea niciodată o Națională bună,,,Va mulțumesc
Da, un portar sigur este absolut necesară.
Din păcate s-au pierdut prea multe puncte în meciuri unde s-a tras un șut- două spre poartă unei.
Smecherul ala de la o alta publicație…ne spunea sa luam notițe despre ce înseamnă management..la UTA!!..pai asta e management ?? Sa rulezi în doi trei ani peste o suta de jucători di tie sa iti tataie curul ca retrogradeze!!
E bine, dacă e bine. Numai sa nu auzim peste un an alt titlu ,,UTA și cei ,,șapte pitici.” Am mai văzut multi copii aduși la club și tot așa au dispărut fără urmă. Bani cheltuiți degeaba.Ar fi păcat!