„Ultrașii” arădeni se deplasează cu autocarele pe Bega

0
99

Ca și în toamna anului trecut, galeria arădeană a optat pentru autocare pentru deplasarea în orașul rival, Timișoara. Acestea vor pleca sâmbătă dimineața din fața arenei „Francisc Neuman”, aflată în reconstrucție de mai bine de 4 ani, întâlnirea fanilor fiind programată la ora 8,30. Prețul deplasării este de 10 lei, în preț nefiind inclus biletul, care – deocamdată – nu se știe exact cum va intra în po­sesia „ultrașilor” de pe Mureș. La derby-ul Vestului de pe 15 octombrie 2017, fanii „roș-albilor” au făcut deplasarea pe Bega la bordul a 7 autocare. A fost partida în care s-a înregistrat ultimul conflict deschis între susținătorii celor două mari rivale fotbalistice din Vestul țării. Preț de aproximativ 3 minute, cele două tabere și-au împărțit pumni și picioare pe coronamentul arenei „Dan Păltinișanu”, în apropierea Peluzei Nord, ocupată de galeria arădeană.
După meci s-au dat opt amenzi în valoare de 2.300 de lei. Concret, a fost vorba și de amenzi pentru introducerea de materiale pirotehnice, dar și pentru nerespectarea interdicției accesului la competiții sportive. De altfel, după acea partidă, cinci dintre suporterii arădeni au primit interdicție pe stadioane timp de un an de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.