de Paul Krizner

În ultima perioadă de timp toți vorbim și scriem despre Centenarul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, însă concret nu prea se vede mai nimic spre satisfacția străi­nilor, sau cine știe, poate și spre satisfacția unora dintre concetățenii noștri. Păcat, pentru că nu mai avem nici un gram de respect față de valorile autentice și față de strămoșii noștri, care au căzut pe câmpurile de luptă, asta și pentru că trăim vremuri când până și iubirea dintre oameni e condiționată.
Și totuși, nu cu mult timp în urmă am avut deosebita plăcere să particip la un adevărat Centenar, undeva, într-un colț de lume, undeva într-o localitate arădeană, parcă atât de pitorească încât și Dumnezeu și-ar fi dorit să înceapă să creeze lumea de acolo… da, de la Sintea Mare, poate chiar de la casa cu numărul 87.
Poate nu știți, și de aceea mă explic, azi, la Sintea Mare la casa cu numărul 87 trăiește o adevărată lume din trecut, prin muzeul etnografic înființat nu de mult, cu piese chiar de peste 100 de ani, cu proco­vețe, cu laviți, cu țoale de tot felul, cu sfeșnice și tot ce avea omul în gospodăria lui, risipite în timp peste tot și adunate la casa venerabilului Bace Toghere, un om de poveste, pe care ar trebui să-l cunoască mai toți arădeni.
Toate instituțiile culturale nu au reușit să fac ce a făcut acest Bace, venit dintr-o lume a satului de odinioară, a adunat într-o frumoasă colecție obiecte vechi și le-a pus într-un muzeu personal, deschis marelui public dar mai mult decât atât, a dus cerul pe pământ, construind la colțul dintre uliți o frumoasă troiță ca toți cei ce trec pe acolo să se închine cu reverență, ca să nu mai vorbim de lucrările sale în grai, de vo­lumele publicate până acum, de vinul și țuica lui Bace Toghere, de bunătatea cârnațului, a clisei, și a brânzei savurate la deschiderea acestui frumos moment cât pentru 100 de ani.
Sincer, știți că nu fac gratitudini nefondate, dar ceea ce s-a întâmplat la casa lui Bace Toghere, a marcat cu adevărat Centenarul, și vă învit pe toți să mergeți la acest muzeu etnografic și să simțiți românește.
Cine este Bace Toghere? Este un personaj venit dintr-o lume uitată, din lumea satului autentic, ce trăia după calendarul vârstei, este un om nici prea bătrân, nici prea tânăr, nici prea gras nici prea slab, nici prea frumos nici prea urât, dar fața lui îți rămâne întipărită ca fiind acel om fără școală dar cu o înțelepciune nativă, venită parcă din străvechi slove. Bace Toghere este tipul de om care te învăță că în ciuda greutăților viața-i frumoasă, dar scurtă, și merită trăită fiecare clipă, este tipul de om înțelept ce vorbește puțin dar profund, de pe lavița din fața casei, este uneori comic, alteori hâtru, alteori profund în gândire.
Și totuși cine este acest Bace Toghere care a schimbat pentru totdeauna fața comunei Sintea Mare, dar cu siguranță a pus și o piatră de temelie la marele Centenar, este vorba de părintele arhidiacon dr. Gheor­ghe Hodrea, care pe lângă vocația sa de cleric a reînviat tradițiile și graiul satului natal, și sigur ele nu se vor mai pierde, fiind consemnate în scris prin diferite publicații și cărți.
Sunt puține persoane care se mai întorc la origini, cum a făcut-o părintele Hodrea și mai mult de cât atât sunt dator să spun că tot ceea ce veți vedea în acel frumos colț de rai din Sintea Mare la casa cu numărul 87, s-a făcut pe cheltuială proprie, că vorba aia de beții și curvăsărai se găsesc bani dar de lucruri frumoase precum acest muzeu etnografic, nimic.
Un lucru pot să-l spun cu toată sinceritatea, părintele Gheorghe Hodrea a reînviat un personaj de care azi ne bucurăm toți, și care va rămâne o emblemă a zonei Crișurilor, dar și un simbol al satul tradițional de altă dată.

Recomandările redacției