Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Teleorman împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman și Arad au anunțat că efectuează o percheziție domiciliară pe raza județului Arad, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.
S-a reținut că, un făptuitor a procurat și stocat, în mai multe sisteme informatice, fișiere de tip imagine, reprezentând minori în ipostaze sexuale explicite.
,,Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se arată în comunicat.
Foto: arhivă
Sigur nu e unulAnton varga cu reședințele multiple si dintre care nu de parte de pol municipală ceaikovski