Un arădean de 58 de ani a fost prins pe o stradă din municipiu la volanul unui autovehicul. Polițiștii au constatat că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat pentru comiterea de infracțiuni la regimul rutier.
„Polițiștii Biroului Rutier au depistat, în dimineața zilei de 23 ianuarie a.c., un arădean de 58 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Emanoil Gojdu, din municipiu. În urma controlului, s-a stabilit că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat pentru comiterea de infracțiuni la regimul rutier”, transmit cei de la IPJ Arad.
Acum bărbatul este cercetat pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.