Polițiștii Serviciului Rutier au depistat, în noaptea de 17/18 iunie a.c., în jurul orei 01,10, un bărbat de 51 de ani, din Vladimirescu, în timp ce conducea un autoturism în zona de agrement Ghioroc, fiind sub influența alcoolului.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,82 mg./l. alcool pur în aerul expirat, fiind dispusă recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele celui în cauză a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Acțiunile polițiștilor arădeni vor continua pe toată perioada sezonului estival, în municipiu și județ, pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente rutiere.